x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Octavian Jurma, noi previziuni sumbre în val 5: Creștere șocantă a numărului de infectări

Octavian Jurma, noi previziuni sumbre în val 5: Creștere șocantă a numărului de infectări

10 Ian 2022   •   11:00
Octavian Jurma, noi previziuni sumbre în val 5: Creștere șocantă a numărului de infectări
Sursa foto: Sursa: Facebook

Cercetătorul Octavian Jurma estimează doborârea recordului provocat de valul Delta în România, de aproape 19.000 de cazuri zilnice, chiar în această săptămână. Valul deceselor urmează abia la 3 săptămâni după cel al infectărilor, atrage atenția medicul.

„Săptămâna trecută am asistat la o explozie a numărului de cazuri și la un nou record pandemic cu o creștere săptămânală de 288%. Comparativ cu valul Delta, valul Omicron a crescut procentual mai mult în 1 săptămâna decât în a crescut procentual valul Delta în 4 săptămâni (inclusiv în perioada cu cea mai rapidă creștere)! Chiar dacă această creștere se reduce la jumătate, în această săptămână tot vom depăși cu certitudine 10.000 de cazuri pe zi încă de marți. Dacă în schimb acestă creșterea se menține la nivele apropiate de cele de săptămâna trecută (lucru foarte probabil), vom depăși cu siguranță 15.000 de cazuri pe zi și e posibil chiar să depășim deja în această săptămâna recordul de 18.863 de cazuri atins în valul 4-Delta. Este o creștere șocantă a numărului de infectări, atât de rapidă încât este greu de procesat mental și emoțional”, scrie medicul pe Facebook.

Potrivit acestuia, este posibil ca valul de infectări din valul 5-Omicron să ajungă la maximul valului 4-Delta înainte ca valul de spitalizări să debuteze (valul de internări debutează în medie la 2 săptămâni după valul de infectări, iar cel de decese la 3 săptămâni): „numărul de spitalizări va crește ușor încă din această săptămână, însă abia de săptămâna viitoare valul va izbi în forță spitalele. Din păcate se confirmă și în România că valul Omicron va crește numărul de spitalizări în rândul minorilor. Chiar dacă numărul de spitalizări la toate categoriile de vârstă a crescut săptămâna trecută cu doar 3.6%, în rândul copiilor spitalizările au crescut cu 69%, un nou record pandemic (și această creștere nu reflectă deschiderea școlilor)”.

Valul deceselor urmează abia la 3 săptămâni după cel al infectărilor și prin urmare numărul de decese poate fi în scădere și în această săptămâna pe fondul scăderii valului Delta., spune medicul, potrivit căruia în rândul tinerilor și adulților activi (20-59 ani) se constată o ușoară creștere de 6.9% a numărului de decese la 24h. Acest lucru nu poate fi, însă, atribuit categoric Omicron, având în vedere că și infectările cu Delta au fost în ușoară creștere în această perioadă.

„De săptămâna viitoare vom vedea și impactul deschiderii școlilor în format fizic. Tot săptămâna viitoare vom depăși cu certitudine 25.000 de cazuri pe zi și e posibil să ne atingem și limita capacității de testare în jurul a 30-40.000 de cazuri pe zi. Românii au decis cu entuziasm să lase și valul 5-Omicron să trecă la fel de puțin stingherit ca valul 4-Delta și să îl întîmpine la fel de puțin protejați. Vedem că virusul și-a ținut promisiunea și a sosit în forță așa cum a anunțat în urmă cu o lună. Pandemia este în continuare mult mai predicitibilă decât clasa politică și autoritățile. De data asta însă virusul se mișcă atât de repede încât nu mai putem evalua la fel de corect consecințele impactului său, mai ales că populația nu mai este nici pe departe la fel de omogenă în privința imunității ca la debutul pandemiei. În curând însă urmează să aflăm și care va fi prețul pentru această indiferență față de sănătatea și viața semenilor noștri mai vulnerabili decât noi, între care se numără nu doar cei bătrâni și vulnerabili, care , dar și cei mici, pe care îi obligăm cu cinism să pornească cu un handicap în viață”, își termină cercetătorul postarea.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Octavian Jurma