x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 600.000 de amenzi de circulaţie, în sezonul estival

Peste 600.000 de amenzi de circulaţie, în sezonul estival

25 Sep 2017   •   17:32
Peste 600.000 de amenzi de circulaţie, în sezonul estival

Poliţia Română a desfăşurat peste 32.000 de acţiuni în sezonul estival 2017, la nivel naţional, a aplicat amenzi de aproape 690.000.000 de lei şi a confiscat bunuri în valoare de 132.000.000 de lei, a anunţat, ieri, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Concret, peste 10.000 de poliţişti de ordine publică, rutieră, transporturi, dar şi de la alte structuri au acţionat, zilnic, în toată ţara şi au intervenit la peste 320.000 de evenimente, în perioada 1 iunie – 15 septembrie. Ca urmare a abaterilor contravenţionale comise de cetăţeni, au fost aplicate aproape 785.000 de amenzi, dintre care peste 120.000 de sancţiuni au fost date pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Totodată, oamenii legii au aplicat aproape 612.000 de amenzi pentru nerespectarea regulilor privind circulaţia rutieră şi au reţinut peste 46.000 de permise auto. Peste 4.700 dintre şoferii care au fost lăsaţi fără permis în această vară au primit această sancţiune din cauza consumului de alcool şi peste 13.000 pentru viteză.

 

×