x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Platforma pentru emiterea formularelor de călătorie în Grecia, nefuncțională noaptea trecută

Platforma pentru emiterea formularelor de călătorie în Grecia, nefuncțională noaptea trecută

14 Iul 2020   •   11:38
Platforma pentru emiterea formularelor de călătorie în Grecia, nefuncțională noaptea trecută

Platforma pentru emiterea formularelor de călătorie în Grecia a fost nefuncțională în noaptea de luni spre marți, probleme fiind rezolvate pe parcursul dimineții. Pentru formularele completate în cursul zilei de marți, codurile QR se vor emite începând cu ora 00.01.

 

MAE precizează că platforma electronică https://travel.gov.gr pentru completarea obligatorie a formularului electronic (Passenger Locator Form) de către persoanele care intră pe teritoriul Republicii Elene (pe cale aeriană, rutieră sau maritimă) nu a funcționat începând de la ora 00.00, ora comunicată de către autoritățile elene.

În acest context, MAE a întreprins, în regim de urgență, demersuri prin Ambasada României la Atena și pe lângă Ambasada Greciei în România pentru semnalarea acestei disfuncționalități și pentru a solicita remedierea imediată a acesteia.

Urmare acestor demersuri, autoritățile elene au remediat problema tehnică apărută, iar la acest moment platforma este funcțională, conform MAE.

Totodată, autoritățile elene au precizat că pentru toate formularele completate în cursul zilei de 14 iulie, codurile QR se vor emite începând cu ora 00.01, în noaptea de 14-15 iulie a.c., iar intrarea pe teritoriul Republicii Elene se va putea efectua începând cu ziua de miercuri, 15 iulie a.c., ora 6.00.

Totodată, MAE reamintește că începând de miercuri, 15 iulie, ora 6.00, pe lângă formularul electronic, respectiv codul QR, cetățenii români trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Greciei și testul molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, emis cu maxim 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei.

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

 

Mediafax

×
Subiecte în articol: grecia platforma