x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PNA ancheteaza retrocedarea pe Legea 10

PNA ancheteaza retrocedarea pe Legea 10

14 Iul 2004   •   00:00

Angajatii Primariei Capitalei implicati in aplicarea Legii 10/2001, privind retrocedarea imobilelor preluate abuziv de catre stat, au fost audiati ieri de catre PNA in dosarul deschis dupa arestarea, la 15 iunie, a inspectorului principal Nela Gingea, prinsa in flagrant delict primind 600 de euro de la o persoana careia i-ar fi promis sa-i solutioneze favorabil un dosar privind restituirea in natura a unui imobil.

OANA STANCU, MIRUNA PASA

Printre ei se numara si Romulus Gheorghiu, secretarul Consiliului Municipal, un personaj care a facut obiectul unei serii de anchete publicate de Jurnalul National anul trecut, avand ca tema tocmai un imobil preluat abuziv de catre Gheorghiu si revendicat de fostii proprietari.

CASA LUATA CU JAPCA. In 2000, Romulus Gheorghiu, angajat al Primariei Capitalei, afla de existenta unui apartament intr-o vila nationalizata din Cotroceni, pe care fostii proprietari se chinuiau sa-l recupereze. Printr-o uluitoare manevra, functionarul isi muta rapid socrii dintr-o comuna din judetul Dambovita in Bucuresti, in locuinta sa din Primaverii, adreseaza Primariei Capitalei o cerere de repartitie si la doar opt zile de la inregistrarea mutarii in Bucuresti, Primaria ii serveste. Gheorghe si Stefana Costache primesc un apartament de 135 de mp, cu 4 camere, 2 balcoane, terasa etc. in vila din Strada Carol Davila nr. 67, pe care in mai putin de o luna il si cumpara contra sumei de 144 de milioane de lei, platita cu banii jos. De cinci ori sub pretul unei case de la Primarie. Familia Russu, adevaratii proprietari, sunt evacuati cu forta din casa. Socrii lui Gheorghiu nu se muta nici o zi in apartamentul din Carol Davila, pe care ginerele il inchiriaza unor arabi.

Intre timp, familia Russu a castigat imobilul in instanta, dar angajatul Primariei a facut recurs. "Acum a avut chiar tupeul sa ma intrebe daca nu il vand. Deci stie ca e ilegal acolo", ne-a declarat ieri Adrian Russu. Romulus Gheorghiu se afla ieri dupa-amiaza inca in audieri la PNA, dupa mai bine de opt ore, in timp ce ceilalti angajati ai Primariei interogati de procurori revenisera deja la lucru.

×
Subiecte în articol: observator