x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliția din București investighează moartea controversată a unui jurnalist britanic. A fost gasit MORT intr-un apartament din Capitala

Poliția din București investighează moartea controversată a unui jurnalist britanic. A fost gasit MORT intr-un apartament din Capitala

08 Feb 2016   •   14:39
Poliția din București investighează moartea controversată a unui jurnalist britanic. A fost gasit MORT intr-un apartament din Capitala
Sursa foto: Facebook

Poliția din București a anunțat că investighează moartea suspectă a unui britanic, jurnalist și activist pentru drepturile persoanelor gay.

Corpul în descompunere a lui David St Vincent a fost găsit de proprietara apartamentului în care locuia pe 12 ianuarie. Inițial, s-a crezut că decesul a survenit din cauze naturale, dar oamenii legii au considerat că ar trebui să predea cazul procurorilor.

Cu toate acestea, prietenii lui susțin că bărbatul de 48 de ani suferea de epilepsie, avea probleme grave cu tensiunea și o infecție la nivelul urechii interne, din cauza căreia amețea și se dezechilibra.

Potrivit metro.co.uk, St Vincent era văzut de apropiați ca un „britanic excentric în adevăratul sens al cuvântului”, dar în același timp considerat o persoană „extrem de generoasă, cu un caracter extraordinar”.

Interesant este că s-a arătat un suporter activ al opozanților președintelui sirian Bashar Assad, cu care a păstrat o legătură strânsă și poate de aceea, ipoteza unei crime nu este exclusă, scrie dailymail.co.uk.

St Vincent a vizitat prima dată în România în 1994, cu intenția de a scrie un ghid turistic și astfel a ajuns să fondeze grupul Accept, instrument pentru discriminarea homosexualității. Inițial, asociația și-a ținut întâlnirile în secret, din cauza faptului că membrii primeau numeroase amenințări violente.

Înainte de a deveni membru fondator al Bucharest Acceptance Group, David a lucrat pentru cotidianul britanic The Independent, ocupându-se de secțiunea Călătorii.

Funerariile acestuia vor avea loc în București, pe 18 februarie.
 

×