x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta: Sper ca Fenechiu să fie achitat

Ponta: Sper ca Fenechiu să fie achitat

12 Iul 2013   •   12:14
Ponta: Sper ca Fenechiu să fie achitat
Sursa foto: Stefan Teodorescu/Intact Images

Premierul Victor Ponta a afirmat vineri că speră ca ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, să fie achitat de ÎCCJ, care urmează să se pronunţe în dosarul "Transformatorul". "O să vorbesc cu dânsul, sper să fie achitat", a spus Victor Ponta, după ce a vizitat Centrul tehnic Titu, împreună cu omologul său francez, Jean-Marc Ayrault.

Judecătorii ÎCCJ se vor pronunţa vineri, la ora 15,00, în dosarul "Transformatorul", în care ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Ponta a declarat anterior că îl va remania pe ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, cercetat pentru abuz în serviciu, dacă în primă instanţă există o decizie de condamnare împotriva sa. El a mai pus, pe 1 iulie, că nu exclude posibilitatea preluării conducerii interimare a ministerului Transporturilor, în cazul în care ministrul Relu Fenechiu va fi condamnat de instanţă.

×