x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premierul trimite Corpul de control sa verifice achiziția testelor de salivă

Premierul trimite Corpul de control sa verifice achiziția testelor de salivă

13 Dec 2021   •   19:23
Premierul trimite Corpul de control sa verifice achiziția testelor de salivă
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Nicolae Ciucă a dispus Corpului de Control al Guvernului să verifice achiziția testelor de salivă.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus Corpului de Control al Guvernului să demareze o acțiune de documentare privind achizițiile de teste de salivă la Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

GCS a transmis, duminică seara, precizări în ceea ce privește testarea rapidă a elevilor. Astfel, reprezentanții GCS spun că testarea elevilor nu a fost suspendată și nu a fost luată în discuție această posibilitate.

Pentru că testele au ajuns târziu, s-a decis schimbarea zilelor în care vor fi testați copiii, dar doar pentru săptămâna 13 - 19 decembrie.

„Având în vedere că cea mai recentă tranșă din lotul de teste achiziționate a fost distribuită către unitățile de învățământ în cursul acestei zile și în această noapte, din cauza întârzierilor în livrarea materialelor, s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marți și vineri în loc de zilele de luni și joi”, potrivit GCS.

Conducerea Ministerului Educației este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situații de Urgență pentru a găsi soluții rapide și eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ.

 

(sursa: Mediafax)

×