x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premii pentru cei mai buni studenţi români în străinătate

Premii pentru cei mai buni studenţi români în străinătate

de Diana Scarlat    |    08 Ian 2010   •   00:00
Premii pentru cei mai buni studenţi români în străinătate
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) a organizat miercuri Gala Studenţilor Români din Străinătate, eveniment dedicat promovării excelenţei academice şi consolidării comunităţii studenţilor români din străinătate.



Sărbătorind astfel şi un an de activitate, LSRS reprezintă speranţa întoarcerii acasă a celor mai bine pregătiţi români, apreciaţi pe plan internaţional. La eveniment au participat peste 300 de studenţi şi absolvenţi români, membri LSRS din peste 20 de ţări. Le-au fost alături Mircea Geoană, preşedintele Senatului României, Iulian Fota, Cosilier prezidenţial, Alteţa sa Regală Principele Radu, Principe al României, Ionel Haiduc, Preşedinte al Academiei Române, Cristian Adomniţei, fost ministru al Educaţiei, şi multe alte personalităţi care sprijină Liga Studenţilor Români din Străinătate.

Cel mai important moment al Galei a fost premierea celor mai buni studenţi români de peste graniţe, "Premiile LSRS pentru Excelenţă Academică în Străinătate". Andrei Ilie (Oxford University) a primit premiul "Studentul Anului în Europa", Corina Tarniţă (Harvard University) este "Studentul Anului în America de Nord", iar Marele Premiu i-a fost înmânat lui Theodor Braşoveanu (Princeton University).

De asemenea, s-au acordat două premii speciale studenţilor Andrei Anghel (Harvard) şi Roxana Radu (Central European University). LSRS a atras peste 2.000 de membri de la universităţi de prestigiu din stăinătate şi a înfiinţat peste 20 de repezentaţe în diverse ţări din întreaga lume. În plus, Liga Studenţilor Români din Străinătate a încheiat parteneriate cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi a semnat un acord de susţinere şi patronaj cu Senatul României.

×
Subiecte în articol: observator