x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prima tranşă 200.000 de teste achiziţionate din Coreea de Sud vin în România săptămâna viitoare

Prima tranşă 200.000 de teste achiziţionate din Coreea de Sud vin în România săptămâna viitoare

22 Mar 2020   •   20:48
Prima tranşă 200.000 de teste achiziţionate din Coreea de Sud vin în România săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare ajung în România prima tranşă de 200.000 de teste, după ce Unifarm a încheiat contract cadru cu un producător din Coreea de Sud pentru achiziţia unui număr de 2.000.000 teste.

Compania Unifarm SA a încheiat un contract cadru cu un producător din Coreea de Sud pentru achiziţia de teste de diagnostic molecular (Real Time PCR).

Unifarm face demersuri de a achiziţiona, de la producători autorizaţi din întreaga lume, teste de diagnostic, alte dispozitive, dar şi medicamente necesare pentru limitarea răspândirii COVID 19, pe care le distribuie unităţilor sanitare sau cabinetelor medicale, pe bază de comandă, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Sursa: Mediafax

×