x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Principesa Margareta, despre Regele Mihai: Este foarte mişcat de mesajele primite

Principesa Margareta, despre Regele Mihai: Este foarte mişcat de mesajele primite

25 Oct 2016   •   20:55
Principesa Margareta, despre Regele Mihai: Este foarte mişcat de mesajele primite

Principesa Margareta a afirmat marţi seară că Regele Mihai, care aniversează 95 de ani, este foarte mişcat de mesajele primite cu acest prilej. 

"Am vorbit două ore cu el astăzi. Şi sora mea (principesa Maria - n.r.) la fel. Şi este foarte încântat de seara asta pentru că toată viaţa lui a susţinut tinerii. (...) A mulţumit tuturor celor care au trimis mesaje, flori şi mail-uri, scrisori. Este foarte mişcat de asta", a declarat principesa, la finalul tradiţionalului concert în beneficiul programului "Tinere Talente" susţinut pe scena Ateneului Român. 

Ea a refuzat să răspundă la alte întrebări legate de starea de sănătate a fostului suveran. 

"Nu am nimic de adăugat. Putem să vorbim de 'Tinere Talente'. Astă seară este tineretul care este vedeta", a spus Principesa Margareta. AGERPRES

×