x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest la TAROM. Piloţii refuză să decoleze, mai multe curse au fost amânate

Protest la TAROM. Piloţii refuză să decoleze, mai multe curse au fost amânate

15 Sep 2014   •   08:50
Protest la TAROM. Piloţii refuză să decoleze, mai multe curse au fost amânate
UPDATE 14:59 - Şapte zboruri ale companiei TAROM au fost anulate, luni, din cauza unor acţiuni spontane ale echipajelor, piloţi şi copiloţi, informează operatorul aerian.

"Neregularităţile zborurilor au apărut din cauza unor acţiuni spontane ale echipajelor TAROM (piloţi şi copiloţi). Momentan, compania nu a primit o informare oficială din partea acestor echipaje. Zborurile anulate sunt: ROT651 Bucureşti - Cluj, ROT347 Cluj - Viena, ROT621 Bucureşti - Oradea, ROT615 Bucureşti - Baia Mare, ROT231 Bucureşti - Budapesta, ROT605 Bucureşti - Timişoara, ROT701 Bucureşti - Iaşi", afirmă compania.

Potrivit TAROM, pasagerii cursei ROT 701/2 Bucureşti - Iaşi - Bucureşti vor călători cu zborul ROT 705/6 Bucureşti - Iaşi - Bucureşti, cu plecare la 12,50, iar pasagerii cursei ROT 231 Bucureşti - Budapesta vor călători cu zborul ROT 235 Bucureşti - Budapesta.

De asemenea, cursa ROT226 Praga - Bucureşti a fost rerutată pe traseul: Praga - Budapesta - Bucureşti. Pasagerii cursei ROT 232 Budapesta - Bucureşti vor călători pe cursa ROT 226 Praga - Bucureşti şi ROT 236 Budapesta - Bucureşti. De asemenea, compania precizează că se înregistrează întârzieri în cazul curselor: ROT 363 Bucureşti - Amsterdam, ROT343 Bucureşti - Viena.
..........................................

Patru curse TAROM - două spre Cluj-Napoca, unul spre Oradea şi unul spre Baia-Mare - nu au decolat în această dimineață la ora stabilită. De asemenea, o cursă dinspre Budapesta este întârziată, potrivit Digi24. Avioanele care nu au decolat erau programate să plece în intervalul 7:30-8:00, dar nici măcar nu au fost deschise ghișeele de check-in. Potrivit celor care aşteaptă îmbarcarea, în momentul de față nu există personal care să piloteze aeronavele. Abia la ora 10.00 este așteptat un răspuns din partea TAROM dacă aceste curse vor mai fi operate sau nu în cursul acestei zile.

Nemulțumile piloților de pe Airbus-uri, potrivit dcnews.ro:

- Piloții TAROM primesc un salariu fix, după care sunt plătiți cu diurne pentru cursele externe, astfel că toți își doresc să zboare în afara granițelor.

- Salariile piloților TAROM sunt cele mai mici din Europa, aceștia câștigând cu aproximativ 50% mai puțin.

- În condițiile în care în ultima vreme a scăzut numărul curselor externe, și veniturile piloților au avut de suferit: Airbus-urile au ajuns să aibă mai puține curse externe decât Boeing-urile.

×
Subiecte în articol: protest tarom curse amanate piloti avioane