x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Când era puşti şi lucra într-o parcare, Răzvan Botezatu, prezentatorul de la “Star Matinal…e pe val”, a fost amenţintat cu un cuţit

Când era puşti şi lucra într-o parcare, Răzvan Botezatu, prezentatorul de la “Star Matinal…e pe val”, a fost amenţintat cu un cuţit

30 Iul 2014   •   14:08
Când era puşti şi lucra într-o parcare, Răzvan Botezatu, prezentatorul de la “Star Matinal…e pe val”, a fost amenţintat cu un cuţit

Telespectatorii Antenei Stars îl văd în fiecare dimineaţă a săptămânii, la “Star Matinal”, alături de Rocsana Marcu, partenera lui de prezentare. În platou are o energie debordantă, dar şi replici spumoase, care fac deliciul invitaţilor. Constănţean de loc, Bote se va întoarce în oraşul natal pentru că, timp de o lună, emisiunea matinală pe care o găzduieşte se va muta la mare, pe plaja din Mamaia, şi se va transforma în “Star Matinal…e pe val”.

Prezentatorul este foarte ataşat de familie, iar în vacanţa de vară lucra cot la cot alături de ai săi. “Muncesc de la vârsta de 14 ani. Tot timpul am vrut să fac ceva, tot timpul am luptat şi am muncit. Am avut tot feluri de joburi, de la ospătar până la vânzator. Într-o vară am muncit într-o parcare, eu eram cel care taxam maşinile şi avea grijă de ele. Am avut parte şi întâmplări neplăcute: o dată un tip m-a alergat cu un cuţit pentru că nu voia să plătească parcarea. Noroc că am fost mai rapid decât el şi am scăpat cu bine”, spune Răzvan, care continuă: “ Apoi într-un an, am muncit alături de tata la mica noastră afacere cu hidrobiciclete de pe plajă. Era greu, dar îmi plăcea să pun banii în puşculiţă”, încheie prezentatorul de la Antena Stars.

Răzvan Botezatu şi Rocsana Marcu vor prezenta din 1 august, de la malul mării, cel mai…fierbinte matinal al verii, “Star matinal…e pe val”. Emisiunea se va difuza la Antena Stars, în fiecare zi, de luni şi până vineri, de la ora 8.30, iar în weekend showul dimineţii va începe de la ora 9.00.

×
Subiecte în articol: star matinal razvan botezatu