x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum reacţionează parlamentarii atunci când sunt întrebaţi dacă ar renunţa la diurne: CER MĂRIRE DE SALARIU! (VIDEO)

Cum reacţionează parlamentarii atunci când sunt întrebaţi dacă ar renunţa la diurne: CER MĂRIRE DE SALARIU! (VIDEO)

01 Aug 2014   •   14:08
Cum reacţionează parlamentarii atunci când sunt întrebaţi dacă ar renunţa la diurne: CER MĂRIRE DE SALARIU! (VIDEO)

Un reporter Antena 3 a avut inspiraţia de a verifica reacţia parlamentarilor în momentul în care aceştia sunt în faţa situaţiei în care ar fi nevoiţi să facă un sacrificiu financiar pentru ţară, dar o gaură în propriile buzunare.

Reporterul Antena 3 s-a recomandat drept angajat al unui departament fictiv al Camerei Deputaţilor şi i-a chestionat pe parlamentari dacă ar fi dispuşi să renunţe la diurne pentru realizarea unei economii la bugetul instituţiei.

Ipotetica reducere a veniturilor proprii a condus la o reacţie nervoasă din partea parlamentarilor chestionaţi, după cum se poate remarca din următoarea înregistrare video a discuţiilor telefonice.

Peste 2 milioane de euro au fost cheltuiţi de la începutul mandatului, doar pentru transportul parlamentarilor de la domiciliu la Bucureşti.





×