x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Recrutări pentru jihad şi în România

Recrutări pentru jihad şi în România

11 Ian 2016   •   09:56
Recrutări pentru jihad şi în România

Cetăţeanul iordanian Jamal Abdel Jabbar Khalil a fost expulzat din România şi declarat indezirabil. Acesta este al zecelea cetăţean expulzat în ultimele trei luni, pentru legături cu grupările teroriste. Autorităţile arată că omul de afaceri iordanian, sosit în ţară în 1991 și stabilit la Constanţa, susţinea acţiunile ISIS şi se pregătea să-şi dovedească devotamentul faţă de terorişti, punând la cale extinderea jihadului pe teritoriul ţării noastre. Fiul afaceristului a declarat că tatăl lui este nevinovat şi va ataca la CEDO hotărârile instanţelor din România, însă, din interceptările Serviciului Român de Informaţii reiese că iordanianul avea o activitate intensă de susţinere a terorismului. El a declarat că atacurile de la Paris sunt perfect justificate şi încerca să recruteze viitori membri ISIS, să finanţeze gruparea şi chiar să comită acte de terorism. El nu va putea intra în România în următorii 15 ani. În Marea Britanie, intenţia de a comite acte de terorism este pedepsită cu închisoare pe viaţă, un astfel de caz fiind înregistrat la sfârşitul lunii decembrie.
 

×