x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România ar putea adera la spaţiul Schengen în 2011

România ar putea adera la spaţiul Schengen în 2011

08 Dec 2008   •   00:00
România ar putea adera la spaţiul Schengen în 2011

Potrivit unui raport al Grupului de lucru Evaluare Schengen, obiectivul României de a adera la spaţiul Schengen în 2011 este realist dacă autorităţile române vor lua măsurile necesare pentru a trece de vizitele de evaluare, care vor începe în martie 2009.



România a prezentat vineri, la Bruxelles, în faţa grupului de lucru Evaluare Schengen răspunsul la chestionarul Schengen, un document complex ce conţine 250 de întrebări. Acest moment a marcat trecerea la cea de-a doua etapă în procesul de aderare la acest spaţiu. Următorul pas este startul vizitelor de evaluare. Oficialii de la Bruxelles sunt de părere că România a avut o prezentare bună. Cu toate acestea, preşedintele Grupului de lucru Philippe Rio a atras atenţia că partea cea mai grea din procesul de evaluare pentru intergare nu a fost această prezentare, ci vizitele experţilor europeni care vor evalua situaţia de pe teren. Philippe Rio consideră că România ar trebui să se sfătuiască cu statele care au aderat de curând la Spaţiul Schengen. Rio a subliniat că obiectivul României de a adera la grupul de state până în 2011 este realist.
România va fi evaluată timp de doi ani, pe parcursul a şapte vizite care vor viza cooperarea poliţienească, protecţia datelor personale, vize, frontiere maritime, frontiere aeriene, frontiere terestre şi sistemul informatic Schengen. . În opinia preşedintelui grupului de lucru, România va avea cele mai mari probleme la capitolele frontiere şi vize. Principalul beneficiu al aderării la Spaţiul Schengen este reprezentat de apartenenţa la un spaţiu în care controalele la frontierele interne între statele membre au fost eliminate. Aşadar, şi cetăţenii români ar putea circula liber din 2011. Odată cu ţările candidate - România şi Bulgaria - au mai fost evaluate alte cinci state Schengen - ţările Benelux, Germania şi Franţa.
Antena 3

×
Subiecte în articol: romania schengen