x close

Calendar ortodox 17 mai. Românii ortodocși prăznuiesc Înălțarea Domnului

0
17 Mai 2018 - 07:21
Calendar ortodox 17 mai. Românii ortodocși prăznuiesc Înălțarea Domnului

Românii ortodocși prăznuiesc Înălțarea Domnului, pe 17 mai, la 40 de zile după Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti.

Această mărită sărbătoare a fost proroocită în Psalmi cu 800 de ani înainte a se petrece de către Proroocul David: “Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul Slava Ta!” (Psalmi 56,7). Praznicul Înălţării a căpătat o solemnitate deosebită în timpul Sfintei Împărătese Elena care, după ce a găsit Sfânta Cruce pe care a fost răstingnit Mântuitorul, a ridicat mai multe biserici, între care un sfânt aşezământ chiar pe Muntele Măslinilor. Să nu uităm totodată că sărbătoarea Înălţării este unul dintre cele mai vechi praznice creştine. Sf. Roman Melodul a elaborat, în secolul al VI-lea, Condacul şi Icosul sărbătorii. Ulterior, imnografii Sf. Ioan Damaschin şi Sf. Iosif Imnograful au alcătuit canoanele din Slujba Înălţării. 

Despre acest praznic, “care covârşeşte mintea omenească”, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea, în secolul al IV-lea, într-una din predici: “Astăzi neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu(...) Şi noi, care păream nevrednici de pământ, astăzi ne-am înălţat la cer. Noi, care nu eram vrednici de nici o cinste pe pământ, ne-am înălţat la Împărăţia cea de sus şi am trecut peste ceruri şi am ajuns la tronul cel dumnezeiesc; şi acea natură, care fusese alungată din Rai de către heruvimi, astăzi s-a ridicat mai presus de heruvimi. Dar cum s-a săvârşit această mare minune? Cum ne-am ridicat la această înălţime noi, care am mâniat pe Domnul şi nu păream vrednici nici de pământ? (...) Mijlocitorul păcii este Fiul Aceluia Care ne cheamă la pace; nu un om, sau înger, sau arhanghel, ori vreun altul dintre slujitorii lui Dumnezeu, ci însuşi Fiul lui Dumnezeu este mijlocitor. Şi ce face Mijlocitorul? Ceea ce se cuvine mijlocitorului. Precum atunci când doi sunt învrăjbiţi se pune între dânşii un al treilea şi potoleşte mânia unuia şi a altuia, aşa a făcut şi Hristos. Dumnezeu Se mâniase pe noi, şi noi ne abătusem de la Dumnezeu, dar Hristos a intervenit între noi şi a împăcat amândouă părţile. Dar cum S-a făcut El mijlocitor? Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatăl, El a luat-o asupra Sa; din partea lui Dumnezeu El a suferit pedeapsa, din partea omenirii celei învrăjbite cu Dumnezeu – ocara”.

Pe de altă parte, Sfântul Teofan Zăvorâtul ne-a lăsat învăţăminte despre dumnezeiescul praznic al Înălţării Domnului: “S-a înălţat Domnul în slavă la ceruri. Cum S-a înălţat Acela care, Dumnezeu fiind, este pretutindeni şi pe toate le plineşte?! Şi-a înălţat natura omenească. Este omul din El, cel pe care l-a înălţat la ceruri. Domnul S-a înălţat şi S-a aşezat de-a dreapta Tatălui şi a lui Dumnezeu. Cum S-a aşezat de-a dreapta lui Dumnezeu Cel care petrece de-a pururi nedespărţit împreună cu El, într-o singură cârmuire şi şade pe acelaşi pristol? Este firea omenească cea pe care a aşezat-o de-a dreapta lui Dumnezeu, este omul din El, cel pe care l-a adus la împreună-împărăţirea cu Dumnezeu, la stăpânirea proniatoare peste toate cele văzute şi nevăzute. Aşa s-a împlinit binevoirea lui Dumnezeu întru noi. Fiul lui Dumnezeu, coborât pe pământ, l-a urcat pe om pe umerii Săi, ca pe o oaie pierdută, şi l-a adus Tatălui Său”. 

Aşadar, la 40 de zile de la Sfânta Înviere, Mântuitorul a mers în mijlocul ucenicilor, deschizându-le mintea, să priceapă Scripturile. În prezenţa lor, de pe Muntele Măslinilor, S-a înălţat la Ceruri. “(...) Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta Lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19). Înălţarea Domnului s-a petrecut în văzul ucenicilor şi a doi îngeri, precum observăm şi în icoanele praznicului. Mântuitorul S-a înălţat la Cer cu slavă, fiind reprezentat iconografic în glorie, aşezat pe un curcubeu, binecuvântând cu mâna dreaptă şi ţinând în cea stângă Sfânta Evanghelie. Doi îngeri zboară alături, cinstindu-L pe Domnul, fiindcă Mântuitorul Se înalţă prin propria-I putere dumnezeiască.

Românii numesc această sărbătoare “Ispas” şi se salută cu “Hristos S-a înălţat!” ­ “Adevărat S-a înălţat!”.

De menţionat este şi faptul că, prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, la sărbătoarea Înălţării Domnului sunt comemoraţi şi eroii din neam, sărbătoare naţională bisericească. În această zi, în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi din străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea 

Citeşte mai multe despre:   Înălţarea domnului

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 






Mai multe titluri din categorie

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, la Parchetul General

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, la Parchetul General
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar s-a prezentat joi la Parchetul General.  Întrebat de jurnalişti dacă este vorba despre un nou dosar, Sorin Blejnar a răspuns: "Mă vedeţi cu...

Un român a murit în accidentul de tren din Italia

Un român a murit în accidentul de tren din Italia
Ministerul Afacerilor Externe anunță că printre răniți este și o persoană de cetățenie română. Aceasta a fost tratată și a părăsit spitalul în această dimineață. Potrivit presei italiene, un...

Românii îşi recapătă încrederea în Uniunea Europeană

Românii îşi recapătă încrederea în Uniunea Europeană
În şase luni, procentajul românilor care consideră că apartenenţa la Uniunea Europeană este un lucru bun a crescut cu 11 procente, la 59%, conform rezultatelor ultimului eurobarometru, dat publicităţii de...

Cine este cel mai ravnit burlac din Marea Britanie

Cine este cel mai ravnit burlac din Marea Britanie
La nunta regală de sâmbăta a prinţului Harry cu Meghan Markle au participat mulţi invitaţi remarcabili, printre care Louis Spencer, nepotul prinţesei Diana, care a furat inimile a milioane de fete din întreaga...

UPDATE - Petre Roman, la Parchetul General în dosarul Revoluţiei. Fostul premier, urmărit penal

UPDATE - Petre Roman, la Parchetul General în dosarul Revoluţiei. Fostul premier, urmărit penal
UPDATE: Procurorii Parchetului General au decis urmărirea penală a lui Petre Roman în dosarul Revoluției. Fostul premier Petre Roman s-a prezentat joi la Parchetul General, fiind citat de procurorii militari în...

Circulaţia metroului, perturbată! Unui călător i s-a făcut rău într-un tren aflat în staţia Aurel Vlaicu

Circulaţia metroului, perturbată! Unui călător i s-a făcut rău într-un tren aflat în staţia Aurel Vlaicu
Circulaţia trenurilor de metrou a fost perturbată, joi dimineaţa, după ce în garnitura care se afla în staţia Aurel Vlaicu, linia 1, a fost anunţată o urgenţă medicală, au declarat, reprezentanţi ai...

Maria Grapini, despre audierea lui Mark Zuckerberg (CEO Facebook) în Parlamentul European

Maria Grapini, despre audierea lui Mark Zuckerberg (CEO Facebook) în Parlamentul European
“Cum ar trebui să credem angajamentul său de a nu repeta scandalul Cambridge Analytica, dacă nu dă indicații concrete contramăsurilor sale?”, se întreabă Maria Grapini. Importantul eveniment legat de...

Autoritățile din Florida anchetează o alertă de... zombi

Autoritățile din Florida anchetează o alertă de... zombi
Autorităţile din Lake Worth (Florida) investighează originea alertei pe care au primit-o duminica trecută locuitorii oraşului privind o întrerupere a curentului electric şi "o activitate extremă de zombi" în...

MAI, către șoferi: Şoselele nu vă aparţin!

MAI, către șoferi: Şoselele nu vă aparţin!
După teribilul accident din Ungaria, în care nouă români şi-au pierdut viaţa, Ministerul Afacerilor Interne a transmis, ieri, un mesaj către toţi şoferii mijloacelor de transport în comun, precum şi şi...

Ce s-a ales din oastea generalului Oprea

Ce s-a ales din oastea generalului Oprea
Galerie Foto După dezertarea din PSD, relaţiile progresiştilor din UNPR cu social – democraţii au fost înţesate de răzbele şi ironii. Ei voiau să corijeze eşecul stângii reprezentate de PSD care, spuneau membrii UNPR, a...

Evaluare naţională 2018. Astăzi se susține proba la Matematică şi Ştiinţele naturii la clasa a VI-a

Evaluare naţională 2018. Astăzi se susține proba la Matematică şi Ştiinţele naturii la clasa a VI-a
Evaluare naţională 2018. Elevii de clasa a VI-a vor susţine joi proba la Matematică şi Ştiinţele naturii din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Test...

Coreea de Nord iar ameninţă cu anularea summitului Kim-Trump

Coreea de Nord iar ameninţă cu anularea summitului Kim-Trump
Coreea de Nord a ameninţat din nou, joi, că ar putea anula întâlnirea liderului de la Phenian, Kim Jong Un, cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.   Choe Son Hui, oficial de rang înalt din Coreea...

Ce spune Tudorel Toader despre protocoale

Ce spune Tudorel Toader despre protocoale
Tudorel Toader susţine în ceea ce privește protocoalele dintre instituţii din justiţie şi SRI, că acestea ar putea fi reguli neprocedurale, precizând că aşa funcţionează statul paralel.   "În...

Criminliștii constănțeni anchetează un deces suspect din Mamaia

Criminliștii constănțeni anchetează un deces suspect din Mamaia
Criminaliștii din Constanța investighează decesul unei femei, în vârstă de 57 de ani, survenit într-un apartament din stațiunea Mamaiase află Din primele informații reiese că femeia ar fi administratorul...

Toader: Achitările, dosarele în care a intervenit prescripţia sau abuzurile nu sunt ştiri false

Toader: Achitările, dosarele în care a intervenit prescripţia sau abuzurile nu sunt ştiri false
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri seară în legătură cu afirmaţiile formulate la ONU de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, că achitările, conflictele juridice de natură...
Pe 7 iunie, Jurnalul împlineşte 25 de ani. Spune-ţi povestea şi te premiem!
Serviciul de email marketing furnizat de