x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator S-a declansat actiunea petarda

S-a declansat actiunea petarda

de Miruna Pasa Petru    |    05 Ian 2007   •   00:00
S-a declansat actiunea petarda
Comerciantii s-au ales cu zeci de dosare
Politistii din toata tara au realizat capturi importante de petarde si artificii in ultimele zile ale anului trecut. Ei au descoperit cu ocazia raziilor organizate in piete si in mijloacele publice de transport, zeci de persoane care vindeau sau detineau ilegal obiecte pirotehnice. Acestora le-au fost intocmite dosare penale si, daca vor fi gasite vinovate, risca sa petreaca dupa gratii pana la trei ani. Artificiile si petardele, peste 15.000, au fost confiscate si vor fi distruse.

De departe cea mai "grea" captura a fost facuta de politistii bucuresteni, care au confiscat 73.300 de petarde si 632 de artificii de la un tanar. Acesta a fost prins in flagrant in timp ce incerca sa vanda fara autorizatie obiectele pirotehnice intr-o piata din Capitala.

Actiuni similare au avut loc in toate judetele din tara, dar si in trenuri sau la sediile mai multor societati comerciale.

×
Subiecte în articol: observator