x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şi dascălii copiază! Două profesoare, date afară de la examenul de titularizare

Şi dascălii copiază! Două profesoare, date afară de la examenul de titularizare

22 Iul 2014   •   10:42
Şi dascălii copiază! Două profesoare, date afară de la examenul de titularizare
Sursa foto: Şi dascălii copiază! Două profesoare, date afară la examenul de titularizare

Două profesoare, una de educaţie plastică şi alta de geografie, care au fost prinse în timp ce foloseau fiţuici şi hands-free la examenul de titularizare, au fost eliminate din concurs şi vor primi nota 1.00 pentru copiat, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Galaţi.

Potrivit acestora, dintre cei 776 de candidaţi înscrişi la titularizare, 67 nu s-au prezentat la proba scrisă, iar 68 s-au retras după ce au primit subiectele. Pe cele 151 de catedre disponibile au mai rămas 639 de candidaţi, concurenţa fiind de 4,2 pe loc.

Cele mai multe locuri libere sunt la specializările învăţătoare - 42, educatoare - 25 şi matematică - 11. Cele mai puţine sunt la limba română şi chimie, unde sunt doar două-trei locuri. La istorie şi filosofie nu există nicio catedră liberă.

Rezultatele la titularizare se vor afişa pe 25 iulie, contestaţiile se pot depune pe 25 şi 26 iulie, iar notele finale vor fi publicate pe 30 iulie.

×
Subiecte în articol: examen de titularizare profesori