x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorin Oprescu va fi investigat imagistic vineri

Sorin Oprescu va fi investigat imagistic vineri

08 Oct 2015   •   18:53
Sorin Oprescu va fi investigat imagistic vineri
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, se află internat în Secţia de Terapie Intensivă a Institutului Oncologic Bucureşti unde urmează să fie pregătit din punct de vedere medical pentru a i se face, în cursul zilei de vineri, un PET/CT (o investigaţie imagistică foarte concludentă), au declarat, pentru AGERPRES, surse medicale.

Potrivit surselor citate, în cazul lui Sorin Oprescu, având în vedere că acesta suferă de diabet, este necesar ca glicemia să îi fie stabilă atunci când i se va face investigaţia medicală respectivă.

În cazul în care PET/CT-ul va arăta că edilul suspendat al Capitalei nu suferă de o afecţiune malignă la plămâni, acesta s-ar putea întoarce în arest în cursul zilei de vineri.

Investigaţia imagistică se va face într-un centru privat aflat în apropierea Institutului Oncologic Bucureşti.

×
Subiecte în articol: Sorin Oprescu