x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorina Pintea merge la Spitalul Săpoca pentru a coordona personal ancheta

Sorina Pintea merge la Spitalul Săpoca pentru a coordona personal ancheta

18 Aug 2019   •   14:15
Sorina Pintea merge la Spitalul Săpoca pentru a coordona personal ancheta

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a anunţat că va merge la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca pentru a coordona ancheta desfăşurată după ce un pacient a omorât patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie.

"În urma informării în permanenţă a premierului, la dispoziţia acesteia, am pornit de urgenţă la spitalul Săpoca din Buzău, pentru a coordona personal ancheta internă privind întâmplările din noaptea trecută şi pentru a asigura tot suportul necesar organelor de urmărire penală. Este un caz tragic care impune rigoare în analiză şi măsuri urgente. Am spus de fiecare dată că siguranţa şi sănătatea pacienţilor sunt menirea întregului sistem medical, iar orice eroare de procedură trebuie corectată prompt pentru a preveni astfel de drame. Suntem alături de familiile îndurerate şi le transmitem toată compasiunea noastră, precum şi asigurarea faptului că toţi cei ce se vor dovedi vinovaţi vor plăti", a scris aceasta pe Facebook.

AGERPRES 

×
Subiecte în articol: sapoca sorina pintea ancheta