Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ceea ce până nu demult era un trend pentru tinerii aflaţi la început de carieră, respectiv publicitatea şi PR-ul, a devenit astăzi un deziderat greu de realizat, pe o piaţă care nu din cauză că e plină nu mai are loc de noii aspiranţi, ci din cauză că e mult prea viciată.
Clienţii care primesc de la agenţiile de PR oferte foarte tenatnte, cu materiale ce ar urma să fie publicate în presă, comunicănd ceva despre activitatea respectivelor companii, ar trbui să ştie că PR-ul îi minte.
Nenorocirea e că nici clienţii din România, fie că sunt companii autohtone sau filiale ale unor multinaţionale, nu ştiu în ce constă relaţia cu presa, dar nici PR-ul pe care-l angajează nu-i consiliază. Iar asta se întâmplă din cel puţin două motive: PR-ul nu explică în ce constă relaţia cu presa pentru că interesul lui este să-l păcălească pe client şi să-şi ia banii pe o campanie pe care s-o implementeze cu un minimum de costuri, fără să plătească o parte importantă din comunicare, respectiv cea din presă; fie nu poate să consilieze pentru că habar n-are în ce constă relaţia cu presa.
În acest fel se ajunge la situaţiile aberante în care agenţiile de PR trimit comunicate de presă ce conţin situaţii care ţin de interiorul unor companii, neavând nicio legătură cu un subiect jurnalistic - deci fiind imposibil de publicat ca articole -, dar se miră de ce respectivele advertoriale - pentru că aşa se numesc aceste comunicări - nu sunt publicate.
Şi problemele nu se opresc aici, pentru că respectivele campanii vândute clienţilor, pe bani mulţi, sunt gândite de şefi, adică de poziţia de “PR Coordinator”, dar implementate de executanţi, adică de poziţia “PR Executive”. Dacă “executivii” au şansa să primească ceva din partea presei, agenţia se declară “învingătoare” şi mere mai departe cu alte campanii şi alţi clienţi. Dacă “executivii” nu pot determina niciun jurnalist să le pblice adverotorialele fără costuri - ceea ce se întâmplă din ce în ce mai des în ultima vreme, pentru că aceste păcăleli au dus, printre altele, la distrugerea publicaţiilor din România - atunci şeful face o evaluare ş-i scoate responsabili pe “executivi”, declarându-i incompetenţi. Iar “executivii” sunt, de cele mai multe ori, acei copii de bună credinţă, absolvenţi de Comunicare şi Relaţii Publice sau absolvenţi ai altor facultăţi, care vor să intre pe această piaţă şi se bucură de un salariu foarte mic pentru un post de PR Executive, în speranţa că vor putea avansa, în cel mai scurt timp - ceea ce nu prea se mai întâmplă, din cauza strategiilor proaste.
O mare parte din vină aparţine clienţilor care acceptă ofertele de PR fără să se documenteze în prealabil, deci fără să ştie dacă respectivele strategii se pot implementa sau reprezintă o păcăleală pentru care ei dau mulţi bani. Dar nici nu se gândesc să participe la nişte workshopuri de comunicare, mai ales despre relaţia cu mass-media, nici să plătească un consultant care să le explice dacă ceea ce le oferă o agenţie de PR are sens sau urmează să dea banii degeaba.
Sigur, considerând că un client nu poate fi decât de bună credinţă şi că nici măcar nu se gândeşte să se mai documenteze în legătură cu piaţa de comunicare şi media - pentru că, dacă ar mai şti şi asta, şi-ar face treaba singur şi n-ar mai da banii unei agenţii, rămâne problema vinovăţiei şefilor de agenţii - cu dilema aferentă: nu vor să spună sau nu ştiu despre ce e vorba? Dar lucrurile merg mai departe, pentru că “executivii” vin şi pleacă, iar şeful e mereu avansat sau se poate prezenta oricând ca profesionist incontestabil, cu rezultate notabile, la o altă agenţie care îl va angaja pe o poziţie de conducere... după atâta experienţă acumulată! Iar “executivii” pleacă şi ei mai departe, să facă la alte agenţii ce-a învăţat...
Dacă vorbim despre creaţia publicitară, ea a mers binişor o perioadă în România, până când directorii de marketing ai mai multor companii şi-au dat seama că-şi pot rotunji bugetele personale, trişând la pitch-uri. Aşa se face că astăzi suntem în situaţia în care nu doar licitaţiile cu statul sunt sub semnul întrebării, ci şi pitch-urile companiilor private au început să semene cu ele. Şpaga la directorul de marketing sau la directorul general se discută undeva între 10-15% din valoarea totală, avantajele majore fiind acelea legate de “bunul mers” al lucrărilor, în sensul că se întâmplă foarte rar să aibă vreo obiecţie clientul... Mai greu o duc acele agenţii de publicitate care nu dau şpagă şi participă la pitch-uri pe care nu le mai câştigă în ultimul timp, deşi ideile lor sunt de multe ori mult mai bune decât ale celor care câştigă.
Mai există şi varianta pich-ului plătit de client, după care agenţiile participante se pot trezi cu toată campania implementată de respectivul client, fără a fi plătită. Aici se face şi un contract cu nişte clauze care-l apără pe client, în semnsul că poate demonstra în instanţă că de fapt a plătit ideea pe care a implementat-o, iar plata este cea pe care a făcut-o pentru participarea agenţiei la pitch.
Astfel arătând astăzi piaţa plină de profesionalism din publicitate şi PR, este destul de greu de presupus că o tânără speranţă, cu sau fără experienţă în publicitate, PR sau în domenii conexe, şi-ar mai putea găsi un loc în acest minunat cerc vicios. Şi, ca să spunem lucrurilor pe nume până la capăt, este foarte greu de crezut că un actual factor de decizie dintr-o agenţie de PR sau publicitate ar putea să lase să intre pe lângă el oameni cu experienţă şi cu potenţial, care-ar putea să-i lase în orice moment fără joburi.
Aşa se explică de ce oamenii de publicitate şi PR din piaţa actuală au dat deja “verdictul” în privinţa jurnaliştilor care vor să se reprofileze, lucrând în aceste domenii conexe. Profesioniştii din piaţă spun, aproape în unanimitate, că un jurnalist cu 10, 15, chiar 20 de ani de experienţă în presă, cu multă experienţă de viaţă, de teren, cu multe studii şi cărţi citite, cu performanţe notabile, cu foarte multă creativitate şi mulţi ani de presă cotidiană, cu sute de contacte în toate domeniile şi capacitatea de a da titluri-slogan pentru a-şi spori numărul de cititori etc. nu ar face faţă cerinţelor din publicitate şi PR.
