x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Starea de sănătate a celor doi supravieţuitori ai tragediei aviatice de la Sibiu, "staţionară"

Starea de sănătate a celor doi supravieţuitori ai tragediei aviatice de la Sibiu, "staţionară"

23 Noi 2014   •   11:38
Starea de sănătate a celor doi supravieţuitori ai tragediei aviatice de la Sibiu, "staţionară"

Starea de sănătate a celor doi militari, care au supravieţuit accidentului aviatic de la Mălâncrav, internaţi la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri este staţionară, a declarat directorul unităţii medicale, Cristian Niţescu.

"Starea de sănătate este relativ staţionară, nu s-a schimbat mare lucru faţă de ieri. Nu aş putea să spun că este mai bine sau mai rău. Cel de-al doilea pacient va mai fi evaluat şi probabil că va suferi o intervenţie chirurgicală în zilele următoare, cu grefe de piele, în special la mâini", a spus medicul.

Potrivit acestuia, pacientul cu arsuri mai grave va fi operat în cursul zilei de luni, iar cel de-al doilea cel mai probabil va suferi în zilele următoare o intervenţie chirurgicală în care se vor pune grefe de piele.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, dr.Adrian Stănculea, a precizat, sâmbătă, că cei doi militari au suferit arsuri pe aproximativ 40% din suprafaţa corpului. ''Unul dintre ei are un traumatism facial şi 30% din arsură e de gradul 3. Al doilea are mai puţină arsură profundă şi o fractură de radius'', a spus Stănculea.

Opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, vineri, în jurul orei 10,40, pe raza localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu. Elicopterul, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se afla în misiune, urmând să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu.

×