x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

17 Mai 2009   •   00:00

17 mai 2009



AUSTRIA: FUNCŢIONARI ROMÂNI ŞI TRAFIC DE TURCI
Doi funcţionari ai ambasadei noastre la Ankara ar fi fost reţinuţi, în august 2008, pentru o colaborare cu o reţea de traficanţi care introducea ilegal mii de turci în Austria, prin România şi Ungaria, scriu cotidianele Kurier şi Die Presse. Potrivit acestora, scandalul ar fi fost muşamalizat la cererea Ministerului austriac de Interne, din cauza perioadei electorale care se apropia.

Reţeaua ar fi introdus ilegal în Austria sute sau chiar mii de turci, prin complicitatea a doi cetăţeni turci din oraşul austriac Thalgau. Funcţionarii ar fi făcut trafic cu vize şi ar fi contribuit, astfel, ca turcii să ajungă în Austria, mai exact la Salzburg. Poliţia a fost obligată de oamenii politici să muşamalizeze scandalul.


SUA:OBAMA, INVITAT LA "TURANDOT"
Preşedintele american Barack Obama a fost invitat la spectacolul de operă "Turandot", în regia lui Andrei Şerban (foto), potrivit Institutului Cultural Român din NY. Spectacolul avea programată premiera oficială în seara de sâmbătă, la prestigiosul Kennedy Center din Washington, iar Obama era aşteptat ca invitat de onoare. Spectacolul beneficiază de interpretarea sopranei Maria Guleghina şi de conducerea muzicală a lui Keri-Lynn Wilson.

"Turandot" este cea mai longevivă montare din cariera de regizor de operă a lui Şerban, ea jucându-se continuu de 25 de ani. Deşi sala de operă de la Kennedy Center are o capacitate de 2.000 de locuri, seria celor opt reprezentaţii ale spectacolului "Turandot" este deja sold out. Andrei Şerban este una dintre figurile proeminente ale regiei mondiale şi româneşti.


BĂSESCU:CANDIDATURA DEPINDE DE CRIZĂ
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că o eventuală candidatură a sa pentru un nou mandat prezidenţial depinde de felul în care România va depăşi criza. Declaraţia a făcut-o la Congresul Uniunii Studenţilor din România. El a mai afirmat că Justiţia, Educaţia şi Sănătatea sunt domeniile cel mai puţin reformate după Revoluţie. Vinovăţia o poartă jocurile şi interesele politicienilor care n-au avut forţa să facă reformă cu adevărat.


DIAGNOSTIC: MICHAEL JACKSON ARE CANCER DE PIELE
Cântăreţul american Michael Jackson este bolnav de cancer de piele, însă este hotărât să lupte cu boala, doctorii asigurându-l că aceasta este tratabilă, informează The Sun, citat de Mediafax. Starul a fost diagnosticat în urmă cu câteva săptămâni. Însă legenda pop, care are programată o serie de 50 de concerte la O2 Arena din Londra, începând din iulie, va fi în stare să susţină show-urile, precizează presa britanică.


CONTROVERSĂ: MOLDOVA CERE EXPLICAŢII ROMÂNIEI ŞI UE
Republica Moldova a cerut României şi Uniunii Europene să explice declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, la Piatra Neamţ, privind inutilitatea semnării unui tratat de frontieră cu R. Moldova, relatează Pro Tv Chişinău, citat de Mediafax. Ambasadei Republicii Moldova la Bruxelles i s-a cerut să intervină pe lângă autorităţile UE pentru a le cere să îşi prezinte punctul de vedere.

×
Subiecte în articol: observator