x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Subiectiv. Traian Băsescu, pensie mai mare decât indemnizația lui Klaus Iohannis

Subiectiv. Traian Băsescu, pensie mai mare decât indemnizația lui Klaus Iohannis

12 Feb 2016   •   22:49
Subiectiv. Traian Băsescu, pensie mai mare decât indemnizația lui Klaus Iohannis

Răzvan Dumitrescu a dezvăluit, la Subiectiv, că fostul președinte Traian Basescu ar urma să ia o pensie mai mare decât indemnizația actualului președinte, Klaus Iohannis.

Potrivit unor calcule publicate pe stiripesurse.ro, Traian Basescu va încasa 2.500 de lei, în urma contribuțiilor sale la stat. Acesteia i se adaugă o indemnizație de fost președinte de 11.000 de lei. Iar în calitate de fost parlamentar ar putea să obțina pentru două mandate o pensie specială de 2.500 de lei.

Astfel Traian Basescu ar urma să obțină lunar un total de 16.000 de lei, în timp ce Iohannis are o indemnizație de aproximativ 15.000 de lei.

Mai multe detalii & VIDEO, pe antena3.ro

×