x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Summit C.V.Tudor - Cocoş - Udrea

Summit C.V.Tudor - Cocoş - Udrea

08 Sep 2008   •   00:00
Liderul PRM C.V. Tudor a confirmat, duminică, pentru MEDIAFAX, că s-a întâlnit în urmă cu trei săptămâni cu omul de afaceri Dorin Cocoş, înainte de votul din Senat privind începerea urmăririi penale împotriva senatorului liberal.

Vadim Tudor a precizat că a dorit să aibă o întâlnire cu familia Elena Udrea şi Dorin Cocoş pentru a se lămuri în legătură cu acuzaţiile ministrului liberal al Muncii Paul Păcuraru la adresa omului de afaceri.

"Eu am spus, la Biroul Permanent al Senatului, că am chemat la mine în cabinet, la o audiere, familia Elena Udrea- Dorin Cocoş, ca să aud şi de la ei opinia, pentru că eu, în calitate de vicepreşedinte al Senatului, răspund şi de Comisia de muncă a Senatului", a explicat CV  Tudor.

El a arătat că această întâlnire cu Dorin Cocoş a reprezentat din partea sa un reflex de ziarist şi fost anchetator de presă.

"Era dreptul meu legal şi oficial să-i audiez pe oamenii aceştia. Ea s-a temut probabil că o băgăm în corzi şi nu a venit, fiind la o reuniune de partid. Cocoş a fost însă un om de curaj şi a spus că nu are nimic de ascuns", a reltat Vadim Tudor.

 

Liderul PRM a precizat că l-a primit pe Cocoş în cabinetul său senatorial şi l-a întrebat ce este adevărat din acuzaţiile care i-au fost aduse de Paul Păcuraru.

"El a râs şi a zis: "Domne' nici vorbă de aşa ceva", a adăugat Vadim Tudor, precizând că la întâlnire a fost prezent şi expertul senatorial Dănuţ Saulea.

CV Tudor a mai spus că după această întâlnire s-a lămurit că Dorin Cocoş "avea dreptate în raport cu Paul Păcuraru" şi că "Oficiile de forţă de muncă funcţionează şi nu le-a închis nimeni".

"M-am lămurit că acel Cocoş avea dreptate în raport cu Paul Păcuraru şi i-am zis şi lui Paul Păcuraru", a explicat Vadim Tudor, adăugând că apoi a votat pentru începerea urmăririi penale împotriva ministrului liberal Paul Păcuraru.


Secretarul executiv al PDL Elena Udrea a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că soţul său, Dorin Cocoş, s-a întâlnit cu liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, pe tema acuzelor lansate de Paul Păcuraru, înainte ca Senatul să avizeze urmărirea penală a senatorului liberal.

Elena Udrea a arătat că soţul său, Dorin Cocoş, a fost invitat, în urmă cu aproximativ o lună, de către liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, pentru o discuţie referitoare la acuzele aduse omului de afaceri de către senatorul PNL Paul Păcuraru.

Secretarul executiv al PDL a arătat că discuţia, la care ea nu a participat, ci doar soţul său şi Corneliu Vadim Tudor, a avut loc înainte ca Senatul să se pronunţe asupra începerii urmăririi penale împotriva lui Paul Păcuraru.

 "Întâlnirea a fost strict pe declaraţia lui Paul Păcuraru, care (în cadrul audierilor la Comisia juridică a Senatului – n.r.) a susţinut că i s-a întocmit dosarul penal din cauza nu ştiu căror afaceri pe care le avea soţul meu", a spus Udrea.

În raportul Comisiei juridice a Senatului, în cazul ministrului Paul Păcuraru, apar declaraţiile date de acesta cu ocazia audierilor în faţa senatorilor jurişti, în care afirma că dosarul său este unul politic, pentru că ar fi dispus desfiinţarea Oficiului pentru Migraţie şi a Departamentului pentru muncă în străinătate, conduse de Daniela Nicoleta Andreescu.

Aceste două organisme avizau dosarele "căpşunarilor" şi solicitau, potrivit lui Păcuraru, documente care nu era cerute de statele de destinaţie, dar care erau întocmite, pe bani grei, de firme având legătură directă cu soţii Elena Udrea şi Dorin Cocoş.

Păcuraru a susţinut, potrivit raportului Comisiei  juridice, că Daniela Nicoleta Andreescu "îndruma" persoanele care solicitau obţinerea unui loc de muncă în străinătate să ia avize şi atestate de la "furnizorii" aflaţi "în legături de interese directe cu Elena Udrea, fost consilier de stat la Administraţia Prezidenţială, şi soţul acesteia, Dorin Cocoş".

  • Mediafax
×