x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tată şi fiu, implicati într-un grav accident rutier. Au intrat într-un cap de pod

Tată şi fiu, implicati într-un grav accident rutier. Au intrat într-un cap de pod

02 Mai 2016   •   20:53
Tată şi fiu, implicati într-un grav accident rutier. Au intrat într-un cap de pod
Sursa foto: Foto - Arhiva

Doi bărbaţi, tată şi fiu, au rămas încarceraţi într-un autoturism implicat într-un accident rutier produs, luni, pe drumul naţional DN 56 A, între oraşele Drobeta Turnu Severin şi Vînju Mare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mehedinţi, Nicolae Lohon, a declarat pentru AGERPRES că şoferul, din cauza nerespectării vitezei de deplasare, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod situat în localitatea Hinova.

"La locul accidentului se află poliţiştii rutierişti care dirijează traficul rutier pe un sens de mers. Sunt aşteptaţi şi lucrătorii de la Secţia de Drumuri Naţionale Drobeta Turnu Severin pentru deplasarea autovehiculului avariat într-o zonă de refugiu", a precizat Lohon.

Potrivit sursei citate, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi acţionează pentru descarcerarea celor două persoane, iar un echipaj SMURD aşteaptă să acorde asistenţă medicală şi să le transporte la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin.

Sursa: AGERPRES

×