The Dragobete’s Day

Ieri a fost Dragobetele. Nu ma intrebati cine e el, care ii e numele de familie, de unde vine si ce treaba are.

Nu stiu in ce sat a rezistat Dragobetele pana in 1989. Sigur, nu in al meu din Arges. Am auzit de el abia acum vreo doi ani, cand un mare patriot, ramas anonim, a decis ca nu putem sa mai adoptam si ziua Sfantului Valentin fara sa ne pierdem specificul national. Drept pentru care a fost reactivat Dragobetele, dupa acelasi mecanism prin care, prin 1982, "traditionala" Fru-Cola incerca sa inlocuiasca Pepsi. Cola? A, pai asta aveam si noi, de pe vremea lui Stefan!, ar fi putut sa sune reclama.

Dar nu asta e cea mai mare problema a Dragobetelui. Ci faptul ca la origine e un ritual al fertilitatii la animale. Tocmai de-aia sarbatorii i se mai spune si Granguru, intrucat exact in perioada asta, in padure, aceasta specie (grangurul auriu) obisnuieste sa-si caute o femela, impreuna cu care se retrage pe cracile cele mai ferite, pentru proceduri deocheate, dar absolut necesare perpetuarii speciei. Ei bine, nu stiu daca asta e tocmai sarbatoarea pe care s-o aratam copiilor. Ce-or sa zica tatii care-si trimit fetele la petrecerile organizate azi de primarii? Nu era mai buna Valentine’s Day, care se marginea la declaratii discrete si inimioare colorate aprins, fara vreo incitare la relatii nepotrivite varstei?

Glumesc. Azi nu sarbatorim de fapt nici un Dragobete. E tot Valentine‘s Day, cu toate elementele de recuzita occidentala, dar cu un nume diferit. Sarbatoarea romaneasca, pe care oricum o uitase toata lumea, ramane de fapt tot acolo, in cartile de etnografie si folclor. Faptul ca i-am luat numele si l-am pus pe conceptul altora nu e vreo dovada de respect fata de trecut. Se numeste altfel, si mi-e jena s-o spun eu. Mai bine sunati la dl Beuran pentru detalii.
(Lucian Mandruta)