x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Timişoara / Victime şi case distruse de neglijenţa muncitorilor

Timişoara / Victime şi case distruse de neglijenţa muncitorilor

08 Dec 2008   •   00:00
Timişoara / Victime şi case distruse de neglijenţa muncitorilor

O casă a fost complet distrusă, iar familia care locuia acolo, doi adulţi şi doi copii, împreună cu un trecător au ajuns la spital. Explozia a fost produsă din vina muncitorilor care lucrau la sistemul de canalizare şi au agăţat cu cupa excavatorului o conductă de gaz.



Acesta este cel de-al doilea incident de acest gen, soldat cu victime, care se produce la Timişoara, anul acesta. În fiecare dintre cazuri, victimele nu au fost despăgubite, iar vinovaţii nu au fost clar stabiliţi.

Ieri-dimineaţă, în jurul orei 7:00, imobilul de pe Bulevardul Iuliu Maniu numărul 28 din Timişoara a sărit în aer, fiind distrus în proporţie de 90%. Conducta de gaz aflată în apropierea imobilului a fost agăţată de cupa unui excavator care lucra la sistemul de apă şi canal, iar scurgerile de gaze au dus la explozia care a zguduit strada.

Accesul pe bulevard a fost interzis de către poliţia rutieră până la eliminarea riscurilor existenţei şi altor acumulări de gaze sub carosabil. Incidentul s-a soldat cu 5 victime, patru membri ai familiei care locuia în casă şi un trecător. Este vorba de o familie, doi adulţi şi doi copii, de 11, respectiv 14 ani, pe care îi pregăteau să meargă la şcoală, şi un trecător care a fost prins sub dărâmături, fiind grav rănit.

Ioan Natiuc, capul familiei, are arsuri pe 80% din suprafaţa corpului şi şanse mici de supravieţuire. Deflagraţia a fost urmată de un puternic incendiu. Jandarmii au izolat zona, iar echipele de salvare au reuşit să ridice cinci victime pe care le-au transportat la spital. Pompierii au reuşit să stingă focul după aporape o oră.

Cele 8 familii care locuiesc în casa învecinată au ieşit în stradă. Majoritatea au declarat că le este frică să mai intre înapoi în case, de teama unor noi explozii. Mai mult, pereţii de la locuinţele acestora ua fost afectate de suflul exploziei de la imobilul cu numărul 28.

De cealaltă parte a casei există un magazin. Patronul acestuia este decis să dea în judecată vinovaţii şi să le ceară pagube pentru faptul că pereţii magazinului său, lipit de casa distrusă, au fost puternic avariaţi. El spune că se teme atât pentru sigurnaţa angajaţilor săi, cât şi pentru cea a clienţilor care intră în magazin, motiv pentru  care va închide temporar magazinul.

REPETIŢIE LA O CATASTROFÃ FÃRÃ VINOVAŢI
Lucrarea este executată de Ludwig Pfeiffer Hoch und Tiefbau GmbH & Co. KG, firmă care execută lucrarea pentru refacerea infrastructurii de apă şi canalizare pe Bulevardul Iuliu Maniu. "Lucrarea este a regiei de apă şi canal Aquatim, care este beneficiar. Firma germană se ocupă de lucrările propriu-zise", ne-a declarat Ilie Vlaicu, directorul Aquatim.

O echipă a Distrigaz a întrerupt furnizarea gazului. "După primele constatări ale pompierilor, se pare că de vină sunt muncitorii care fac lucrările pe strada respectivă. Cel mai probabil, un excavator a rupt o ţeavă de gaz, iar în pivniţa casei prăbuşite s-a produs o acumulare de gaze", a declarat un reprezentant al Inspectortatului pentru Situaţii de Urgenţă Banat.

Poliţiştii şi specialiştii Distrigaz au început o anchetă. Pe 17 mai, anul acesta, un alt incendiu asemănător a izbucnit în cartierul Iosefin, pe Strada Alexandru Vlahuţă. În urma exploziei a luat foc o casă. Clădirea a fost cuprinsă de flăcări şi distrusă în proporţie de 80%.

La faţa locului au sosit, pentru a stinge incendiul, şase autospeciale de pompieri. A avut loc chiar şi o explozie, dar cei din casă au ieşit la timp şi au reuşit să se salveze. Şi atunci, martorii oculari au povestit că nişte muncitori au făcut lucrări în zonă şi au fisurat o conductă de gaze, după care a avut loc explozia urmată de incendiu.

Nici concluziile accidentului din vară nu au scos la iveală vreun vinovat din partea firmei de construcţii sau din partea companiei de distribuţie a gazelor. "De vină sunt şi unii, şi ceilalţi. Muncitorii de la firme lucrează cu multă neglijenţă şi folosesc utilaje mult prea masive pentru săpături în zone ale oraşului unde există cabluri de curent, telefonie sau conducte de gaz ori apă. Nici cei de la compania de gaze nu se străduiesc să actualizeze planurile subterane, pentru a şti exact unde se află astfel de conducte, ce transportă gaze ori cabluri eletrice. Se lucrează la marele risc şi fără comunicare între cei de la gaze şi firmele care fac săpături. Dacă intervine dezastrul, nimeni nu e vinovat, anchetele se muşamalizează, iar pe victime nu le despăgubeşte nimeni, iar casele nu le sunt asigurate", ne-a declarat Adrian C., inginer specializat în instalaţii de gaze la o firmă privată din Timişoara.

Click pe imagine - fotoreportaj

×
Subiecte în articol: observator gaze