Tragedie în cultură. Un cunoscut istoric român s-a stins din viață

"Descendent al familiei Brâncoveanu, cu rol capital în istoria şi cultura românească, Dan Berindei a păstrat nobleţea şi distincţia acestei vechi familii aristocrate şi a cultivat de-a lungul întregii sale vieţi valori fundamentale, asumându-şi, în vremuri neprielnice, un destin pe care l-a trăit în adevăr, onestitate şi exigenţă de sine. Spirit patriotic prin excelenţă, cu un profund ataşament faţă de elita politică ce a pus bazele statului român modern, Dan Berindei şi-a dedicat întreaga viaţă studiului istoriei şi a dezvoltat o excepţională carieră de-a lungul a peste şapte decenii. Acum, la ceasul despărţirii, Academia Română este în doliu. Membrii Academiei Române, conducerea sa îşi exprimă regretul şi îndurerarea. Memoria academicianului Dan Berindei va rămâne pururea cu noi", transmite Academiei Române.

Acesta s-a născut pe 3 noiembrie 1923, la Bucureşti. A urmat studii în particular, apoi la Şcoala "Clemenţa" şi la Liceul "Spiru Haret". A fost licenţiat al Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Secţia Istorie a  Universității Bucureşti, cu titlul "magna cum laude".  A obținut doctoratul în istorie, cu teza "Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)". După absolvirea facultăţii a devenit cercetător şi secretar ştiinţific la Institutul de Studii şi Cercetări Balcanice (1946-1948), apoi asistent la Institutul de Istorie şi Filosofie al Academiei Române (1948-1952).

Între 1952-1955 a fost îndepărtat din cercetarea ştiinţifică de către regimul comunistâ. A fost rechemat în 1955 şi a lucrat ca cercetător principal la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" al Academiei Române timp de 45 de ani. A deţinut funcţiile de secretar ştiinţific şi vicepreşedinte al consiliului ştiinţific.

După 1990 a fost profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Universitatea Hyperion.

A fost specialist în istoria modernă a României, autor și coautor a peste 90 de volume şi 700 de articole şi studii apărute în reviste ştiinţifice din ţară şi din străinătate. A abordat aspecte referitoare la revoluţiile din 1821 şi 1848, Unirea Principatelor, Războiul de Independenţă, istoria economică, istoria culturii, a jurnalismului, a oraşului Bucureşti, istoria diplomaţiei şi relaţiile internaţionale.

A fost secretar al Comitetului Naţional al Istoricilor Români (1977-1993) şi preşedintele acestuia (1993-2015). Membru în Societatea de Ştiinţe Istorice din România, Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (vicepreşedinte 1971-1981, preşedinte din 1981).
A fost ales doctor honoris causa al universităţilor din Craiova (2001), "Ovidius" din Constanţa (2007), "Valahia" din Târgovişte (2009) şi Universităţii de Vest din Timişoara (2009).

Preşedinţia României i-a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler (2002) şi Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Ofiţer (2016)

În 2006 a scris o istorie a Academiei Române, reeditată în 2016.