x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ucigașul polițistului din Gara din Suceava a fost găsit mort în PUȘCĂRIE

Ucigașul polițistului din Gara din Suceava a fost găsit mort în PUȘCĂRIE

26 Sep 2017   •   22:19
Ucigașul polițistului din Gara din Suceava a fost găsit mort în PUȘCĂRIE

Ioan Beşa, bărbatul care l-a ucis cu sălbăticie pe polițistul Sorin Vezeteu în gara din Suceava, a fost găsit mort în Penitenciarul Botoşani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Iulian Chihaia, bărbatul a fost găsit marţi seară spânzurat în camera de detenţie, în care se afla singur.
 

Tânărul ar fi fost găsit de agenţii de pază spânzurat în celula sa. La faţa locului au fost solicitate cadrele medicale, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvat. Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a preluat ancheta în acest caz.

Polițistul, în vârstă de 36 de ani, a fost înjunghiat mortal pe peronul Gării Burdujeni de  individul de 23 de ani, din cătunul Mironu, comuna Valea Moldovei. Polițistul Sorin Vezeteu a fost înjunghiat de Ioan Beșa în zona gâtului, de mai multe ori. Chiar dacă omul legii a căzut la pământ, individul a continuat să îl lovească cu cuțitul.

Poliţistul lucra în cadrul MAI - agent şef adjunct de poliţie din cadrul SJPT Suceava - PPTF Suceava. În seara zilei de 20 iulie 2017, conform graficului întocmit de şeful său ierarhic, victima se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind planificat de serviciu în intervalul orar 20:00 - 08:00.

În jurul orelor 20:30, în timp ce efectua singur serviciul de patrulare pe peronul staţiei CFR Burdujeni din mun. Suceava, a fost lovit cu un cuţit în zona cervicală într-un mod intempestiv şi fără niciun motiv de Beşa Ioan.

Urmare a loviturii recepţionate, fiind totodată luat prin surprindere, victima a ales să o ia la fugă, pe peronul gării în speranţa că va scăpa de agresor şi va avea sprijin din partea colegilor săi.

Beşa Ioan a pornit în urmărirea victimei, iar în momentul în care a ajuns-o, i-a aplicat din nou mai multe lovituri de cuţit pe suprafaţa corpului . În urma acestui val de lovituri, victima s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit la sol, încercând însă fără succes să pulverizeze în aer şi nu în direcţia inculpatului spray-ul iritant lacrimogen pe care îl avea în dotare.

Beşa s-a aşezat peste corpul victimei şi i-a aplicat de sus în jos lovituri de cuţit în partea superioară a corpului, în special în zona toraco-abdominală. În cele din urmă Beşa a fost îmbrâncit şi apoi ridicat efectiv de pe victimă de către mai mulţi cetăţeni ce se aflau în apropiere, pe peronul staţiei CFR.

Sursa Observator.tv

×
Subiecte în articol: Sorin Vezeteu