x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un militar din cei 12 răniți în timpul parașutării rămâne internat

Un militar din cei 12 răniți în timpul parașutării rămâne internat

23 Iul 2017   •   13:10
Un militar din cei 12 răniți în timpul parașutării rămâne internat

Doar un militar din cei 12 care au suferit traumatisme în timpul operaţiunilor de paraşutare pe câmpul de lângă Baza 71 Aeriană de lângă Câmpia Turzii a mai rămas internat în spital, ceilalţi 11 fiind externaţi duminică. 

Potrivit comandantului Spitalului Militar Cluj-Napoca, Doina Baltaru, militarul care a rămas internat este diagnosticat cu contuzie la coloană, dar nu are fracturi. Militarul va mai rămâne internat în spital încă 24 până 48 de ore. Ceilalţi militari, care acum sunt externaţi, fuseseră internaţi după exerciţiu cu traumatisme uşoare, majoritatea fiind entorse. 

La rândul său, reprezentantului armatei americane, Brent M. Williams, din cadrul Operaţiunii Atlantic Resolve, care este ofiţerul care se ocupă de comunicare, a precizat că acest tip de operaţiuni aeriene reprezintă un tip de antrenament foarte riguros, dar comportă un anumit nivel de risc. 

"Liderii noştri fac eforturi să reducă acest risc şi să identifice măsurile de siguranţă şi să prevină aceste riscuri sau accidentele care se pot întâmpla, dar acesta este riscul. Am efectuat şi eu asemenea antrenamente, am sărit cu paraşuta din avion, nu este deloc o aterizare uşoară", a declarat Brent William, duminică, corespondentului AGERPRES. 

Exerciţiul a început vineri la ora 23,00 şi a presupus paraşutarea a 500 de militari pe baza de la Luna, din apropiere de Câmpia Turzii. Baza aeriană a fost locul desfăşurării şi a altor două exerciţii care au avut loc vineri şi sâmbătă. În cadrul primului exerciţiu, 9 avioane Hercules C130 au paraşutat tehnică militară grea lângă bază, iar în cursul dimineţii de sâmbătă, de la ora 04,00, a avut loc un alt exerciţiu, de asalt, bazat pe un scenariu care presupunea înconjurarea şi ocuparea bazei aeriene. 

Toate acestea au avut loc în cadrul exerciţiului Swift Response 17-1, exerciţiu de sprijin pentru exerciţiul multinaţional Saber Guardian 2017, la care au participat forţe şi mijloace din regimentele americane 143 Infanterie Texas şi 2 Cavalerie, respectiv 800 de militari şi tehnica aferentă, din Forţele Aeriene Române, aeronave MiG-21 LanceR, IAR-330 Socat, personal şi tehnică aferentă, iar din Forţele Terestre Române au participat aproximativ 150 de militari cu transportoare amfibii blindate şi sisteme de apărare antiaerienă Gepard. AGERPRES

×