x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un nou studiu oferă indicii despre condițiile în care unii pacienți reușesc să învingă Ebola

Un nou studiu oferă indicii despre condițiile în care unii pacienți reușesc să învingă Ebola

31 Oct 2014   •   08:36
Un nou studiu oferă indicii despre condițiile în care unii pacienți reușesc să învingă Ebola

O analiză a primelor cazuri de îmbolnăvire cu Ebola diagnosticate în Sierra Leone contribuie la elucidarea condițiilor în care unii dintre pacienți reușesc să învingă boala, oamenii de știință susținând că un rol important pentru supraviețuire îl au vârsta pacientului și rata de multiplicare a virusului în organismul contaminat, transmite Reuters.

Studiul, publicat miercuri, constă în analiza datelor medicale provenind de la 106 pacienți diagnosticați cu Ebola la Spitalul Guvernamental Kenema din Sierra Leone, în perioada 25 mai — 18 iulie.

"Aceasta este prima dată când am putut analiza o cantitate atât de mare de date provenite direct de la pacienți bolnavi de Ebola", a precizat Dr. John Schieffelin de la Universitatea Tulane din New Orleans, unul dintre autorii studiului publicat în ultimul număr al revistei New England Journal of Medicine.

Acest studiu a confirmat o parte din observațiile făcute de medici în timpul tratării unor cazuri de Ebola.

Una dintre concluzii este că mortalitatea crește odată cu vârsta pacienților. Astfel, 57% dintre pacienții de până în 21 de ani au murit din cauza infecției, în timp ce în cazul pacienților de peste 45 de ani mortalitatea depășește 94%.

În cazurile studiate virusul a trecut printr-o perioadă de incubare de 6 — 12 zile până la apariția primelor simptome. Mortalitatea raportată la cazurile studiate este de 74%, nivel similar celui înregistrat cu ocazia altor epidemii de Ebola.

Febra ridicată este cel mai comun simptom al bolii, fiind prezentă la 89% dintre pacienți, urmată de cefalee (80%), stare generală de slăbiciune (66%), amețeli (60%), diaree (51%), dureri abdominale (40%) și vomă (34%).

Oamenii de știință au identificat o serie de diferențe majore cu privire la modul în care organismele pacienților au răspuns infecției. "Au fost pacienți care au avut doar niște cazuri ușoare, așa cum au fost și pacienți cu cazuri foarte severe, care au pierdut foarte repede lupta cu boala", a mai susținut Dr. John Schieffelin.

Una dintre surprize a fost legată de diferențele semnificative de infectare a organismului pacienților în momentul prezentării la medic, un factor important în ceea ce privește șansele de supraviețuire. Spre exemplu, 33% dintre pacienții care aveau mai puțin de 100.000 de organisme virale pe mililitru de sânge în momentul diagnosticării au murit, prin comparație cu mortalitatea de 94% înregistrată la cei care au avut peste 10 milioane de organisme virale pe mililitru de sânge.

Hemoragia abundentă, o caracteristică a acestei boli întâlnită la epidemiile din trecut, a fost aproape inexistentă la pacienții cuprinși în acest studiu — un singur pacient a prezentat acest simptom.

Conform lui Schieffelin, această analiză oferă o serie de informații importante pentru medicii care se luptă cu epidemia actuală, informații ce pot fi folosite pentru a obține noi tratamente și noi abordări de diagnosticare.  

×