x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un virusolog din America îi cere ministrului Rafila să demisioneze: „Chiar nu vă e rușine? ”

Un virusolog din America îi cere ministrului Rafila să demisioneze: „Chiar nu vă e rușine? ”

31 Dec 2021   •   17:06
Un virusolog din America îi cere ministrului Rafila să demisioneze: „Chiar nu vă e rușine? ”
Sursa foto: Hepta

Profesorul de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, Cristian Apetrei, îi solicită ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, să demisioneze.

Virusologul a reacționat în urma unor declarații ale ministrului român despre noile vaccinuri și despre campania de vaccinare din România. Poziția ministrului va duce la frânarea campaniei, consideră Cristian Apetrei.

„Până atunci va veni și va trece valul 5. În care, datorită marii transmisibilitati a virusului, virusul îi va găși pe toți susceptibilii aflați la risc. Care vor suprasolicită din nou sistemul. Și care vor muri datorită unei combinații de impostură, incompetența și prostie a celor care ar fi trebuit să-i protejeze”, a scris cercetătorul român pe Facebook.

Prin intermediul rețelei de socializare, Cristian Apetrei îi adresează mai multe întrebări ministrului Rafila.

„Domnule profesor, da’ ce au vaccinurile actuale? Că față de varianta inițială aveau o eficacitate (în inducerea de răspunsuri immune robuste) de aproape 100%. Superioară tuturor vaccinurilor produse până la momentul respectiv prin metode convenționale. Fără adjuvanți, cu efecte secundare minimale (după cum s-a văzut la administrarea a vreo câteva miliarde de doze). Față de Delta, vaccinurile mARN aveau o eficacitate de 90%. Față de Omicron, vaccinarea cu două doze reduce cu 35% riscul de infecție severă și moarte, iar boostul o reduce cu 70%. N-ați avut timp să citiți toate lucrurile astea?”, a întrebat Apetrei.

Cercetătorul român mai spune că pentru a produce în masă un vaccin adaptat noilor tulpini este nevoie de aproximativ doi ani. În plus, Apetrei susține că nici tratamentele despre care se vorbește în ultima perioadă nu pot pot face minuni.

„De ce nu le spuneți celor pentru care faceți aceste declarații descreierate toate lucrurile astea? De ce nu le spuneți celor pentru care vorbiți că tratamentele sunt eficiente doar într-o fereastră de timp extrem de îngustă (pe care cei mai mulți n-o prind pentru că vin prea târziu la spital)? Eu mă uit la ce spuneți și mă întreb: oare chiar am înnebunit, ori am intrat full throttle în Don’t look up?”, a criticat Cristian Apetrei.

Virusologul îi cere ministrului Sănătății să demisioneze.

„Poate nu știți toate lucrurile astea și atunci cea mai onorabilă soluție este o demisie imediată, care v-ar împiedică să va mai faceți de râs în halul asta în continuare. Sau poate le știți, și atunci cea mai onorabilă soluție este o demisie imediată, pentru că aceste minciuni prin omisiune sau manipularea adevărului sunt nerușinate și, din nou, fac niște deservicii enorme campaniei de vaccinare, care este o prioritate a guvernului din care faceți parte și pe care în felul acesta îl sabotați în mod direct. Serios: chiar nu vă e oleacă rușine?”, a precizat virusologul român.

Acesta critică și instituțiile medicale din România care nu iau atitudine și astfel favorizează apariția „unui impact extrem de negativ asupra politicilor de sănătate naționale”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Alexandru Rafila