x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ursache va schimba consiliul de supraveghere al Fondului Proprietatea

Ursache va schimba consiliul de supraveghere al Fondului Proprietatea

24 Mar 2009   •   00:00

Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache, a declarat, astăzi, pentru Agerpres, că va schimba întreaga componenţă a consiliului de supraveghere al Fondului Proprietatea.



'Voi modifica componenţa întregului consiliu de supraveghere al Fondului Proprietatea' a precizat, pentru Agerpres, Mircea Ursache. Noua componenţă a consiliului va fi cunoscută în aprilie, cel mai probabil la sfârşitul lunii, când va fi organizată Adunarea Generală a Acţionarilor Fondului Proprietatea. Fondul Proprietatea a fost creat în 2005 ca soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist, cărora nu li se mai pot restitui în natură averile confiscate. Fondul are în portofoliu 88 pachete de acţiuni la societăţi de stat, precum Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Electrica Distribuţie Transilvania Nord şi Electrica Distribuţie Muntenia Nord, Nuclearelectrica, Poşta Română, Transelectrica, Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, Aeroportul Internaţional Băneasa, Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa, Aeroportul Internaţional Timişoara şi Constanţa. (V.A.)

×
Subiecte în articol: observator