x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Valul 4 de COVID-19 lovește România. Peste 300 de localități în scenariul roșu

Valul 4 de COVID-19 lovește România. Peste 300 de localități în scenariul roșu

22 Sep 2021   •   15:24
Valul 4 de COVID-19 lovește România. Peste 300 de localități în scenariul roșu

Rata de infectare cu COVID-19 a crescut peste 3 la mia de locuitori în peste 300 de localități, dintre care 46 sunt municipii și orașe. Cele mai mari incidențe sunt în localități din Cluj și Sibiu, iar cele mai mari incidențe în orașe sunt în județele Vâlcea și Satu Mare.

Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității, miercuri, lista cu localitățile care au incidența cumulată la 14 zile mai mare sau egală cu 3 la mia de locuitori.

Cele mai mari incidențe sunt în: Cătina (județul Cluj) și Şeica Mică (județul Sibiu): 12,08, respectiv 10,03 la mie.

Urmează Ploscoș (județul Cluj) - 9,66, Pojejena (județul Caraș-Severin) - 9,47, Bârsana (județul Maramureș) - 8,89 și Gârnic (județul Caraș-Severin) - 8,6.

În ceea ce privește orașele și municipiile, cea mai mare incidență este în orașul Horezu (județul Vâlcea), cu 6,09 la mie, urmat de Negrești - Oaș (județul Satu Mare), cu 5,91 la mie.

Orașe mari aflate în scenariul roșu sunt: Satu Mare (județul Satu Mare) - 4,79 la mie, Timișoara (județul Timiș) - 4,49 la mie, Bistrița (județul Bistrița-Năsăud) - 4,42 la mie, Rădăuți (județul Suceava) - 4,09 la mie, Baia Mare (județul Baia Mare) - 3,71 la mie, Roșiori de Vede (județul Teleorman) - 3,63 la mie, Cluj-Napoca (județul Cluj) - 3,51 la mie, Câmpulung Moldovenesc (județul Suceava) - 3,33 la mie, Turnu Măgurele (județul Teleorman) - 3,31 la mie, București - 3,3 la mie, Alexandria (județul Teleorman) - 3,23 la mie, Botoșani (județul Botoșani) - 3,21 la mie, Craiova (județul Dolj) - 3,17 la mie, Sighetu Marmației (județul Maramureș) - 3,12 la mie, Câmpina (județul Prahova) - 3,11 la mie, Dej (județul Cluj) - 3,05 la mie, Băilești (județul Dolj) - 3,04 la mie, Tecuși (județul Galați) - 3.03 la mie.

Mediafax

×
Subiecte în articol: rata de infectare COVID