x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Victor Atanasie Stănculescu a fost eliberat condiţionat şi a părăsit penitenciarul

Victor Atanasie Stănculescu a fost eliberat condiţionat şi a părăsit penitenciarul

21 Mai 2014   •   12:38
Victor Atanasie Stănculescu a fost eliberat condiţionat şi a părăsit penitenciarul

Fostul general de armată Victor Atanasie Stănculescu a fost eliberat condiţionat în această dimineaţă, părăsind penitenciarul.

Decizia a fost luată de magistraţii Tribunalului Ilfov în urma contestaţiei depuse de Stănculescu, după ce Judecătoria Sectorului 4 îi respinsese pe 24 martie cererea de eliberare condiţionată.

Victor Atanasie Stănculescu a fost condamnat la 15 ani de detenţie în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Decizia de eliberare condiţionată este definitivă.

Victor Atanasie Stănculescu a fost condamnat în octombrie 2008 la 15 ani de închisoare şi degradarea militară, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De-a lungul anilor, el a depus în instanţe mai multe cereri de eliberare din închisoare, susţinând că are probleme grave de sănătate, iar afecţiunile de care suferă nu pot fi tratate în sistemul penitenciar. Toate solicitările sale au fost însă respinse de judecători.

×