x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Victor Ponta: În august 2015 s-au încasat 250 milioane de euro

Victor Ponta: În august 2015 s-au încasat 250 milioane de euro

01 Sep 2015   •   19:04
Victor Ponta: În august 2015 s-au încasat 250 milioane de euro
Sursa foto: Foto: gov.ro

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că în luna august 2015 s-a încasat cu 1,2 miliarde de lei în plus faţă de luna august 2014, adică aproximativ 250 milioane de euro.

"Vreau să vă anunţ cum arată luna august 2015, faţă de luna august 2014, în condiţiile reducerii TVA la 9% pentru alimente, servicii în turism şi toate celelalte zone, a reducerii taxei pe construcţii de la 1,5 la 1%, a creşterii contribuţiei la pilonul privat de pensii şi reducerea CAS cu 5%. (...) Deci cu patru măsuri de scădere pentru buget în luna august am încasat cu 1,2 miliarde de lei în plus faţă de luna august 2014", a precizat premierul, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

El a menţionat că a avut o discuţie cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

"Apelul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României şi, în general, al mediului de afaceri este, pe măsură ce se dovedesc prin date certe şi realităţi economice, să încercăm să devansăm intrarea în vigoare a acelor prevederi care se referă la mediul de afaceri, prevederi care au fost amânate în actualul text pentru ianuarie 2017'', a spus Victor Ponta.

×