x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zeci de angajați de la Circ ar putea rămâne pe drumuri

Zeci de angajați de la Circ ar putea rămâne pe drumuri

de Diana Scarlat    |    21 Feb 2017   •   16:19
Zeci de angajați de la Circ ar putea rămâne pe drumuri

Problema Circului Globus din București, singura instituție de stat care are acest tip de activitate în România, este acum mai complicată decât la demiterea directorului. Zeci de oameni ar putea să rămână fără activitate, după ce Consiliul General al Capitalei a votat ca spectacolele circului de stat să nu mai includă numere cu animale dresate. Având o meserie rară, dresorii și îngrijitorii își vor găsi cu mare greutate locuri de muncă. Unora dintre îngrijitori, circul le era și casă. Soarta lor și a animalelor încă nu a fost decisă.

 

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis pe 30 ianuarie să elimine din spectacolele Circului Globus și dresura de animale, „din cauza relelor tratamente aplicate acestora în perioada în care sunt dresate”, după cum a fost justificată decizia. Animalele circului vor fi relocate în termen de 6-12 luni de la data intrării în vigoare a actului normativ, adică 1 martie. Problemele Circului Globus au început în noaptea de 12 ianuarie, când 11 animale au fost mistuite de flăcarile de la grajdul circului, din Şoseaua Petricani. Animalele erau ținute în condiții improprii, într-o clădire veche și dărăpănată. Clădirea aparținea Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), care reparase acoperişul anul trecut, cu o improvizație din prefabricate. Animalele au ajuns acolo în urma unei decizii a PMB, care a trebuit să găsescă o soluție pentru menajeria circului, după ce terenul acesteia a fost retrocedat. Este vorba despre un teren cu suprafaţa de 3.029 metri pătraţi, situat în Aleea Circului nr. 5, Sector 2, şi un teren cu suprafaţa de 8.264 metri pătraţi, de pe strada Dinu Vintilă nr. 12, Sector 2, care au fost retrocedate moștenitorilor familiei Tonola. Acestea erau terenurile pe care se afla menajeria Circului Globus, lăsat astfel fără un spațiu pentru animale.

„În niciun caz nu sunt dresate animalele cu bătaia”

Cei care s-au grăbit să afirme că animalele sunt maltratate la circ, pentru a fi dresate, sunt contraziși chiar de fostul director al Circului Globus, care explică de ce afirmațiile așa-zișilor psihologi de animale sunt hazardate și nedocumentate. „Între dresor sau îngrijitor și animal există o legătură puternică, sentimentală. Animalul nu face nimic dacă nu există această colaborare între el și omul care-l are în grijă. Un cal, dacă a fost bătut o singură dată, nu mai face nimic, poate sări peste public dacă e speriat. Caii sunt la început duși de căpăstru, fiecare de câte un îngrijitor, până învață mișcările. În niciun caz nu sunt dresate animalele cu bătaia. Un animal bătut, speriat, nu poate fi introdus într-un spectacol cu public. Psihologii de animale nu ar trebui să se exprime înainte de a se documenta. Ei își dau cu părerea despre ce se întâmplă în Circul Globus fără să fi călcat măcar o zi pe acolo”, explică Victor Coman, fostul director general, demis în urma incendiului care s-a soldat cu moartea mai multor animale, în luna ianuarie.

Circul era casă și pentru îngrijitori

Fostul manager spune că animalele au fost mereu răsfățate, având mereu la dispoziție vitamine, morcovi, lucernă și fân, dar și asistență veterinară la orice oră și prezența îngrijitorilor care efectiv dormeau în circ. „Dresorii și îngrijitorii nu știu ce vor putea face în continuare. Nu e atât de ușor să te muți în altă țară. Ei nu aveau mijloace decât să trăiască de pe o zi pe alta. Acolo era o comuniune între oameni și animale. Erau partenerii lor și își ofereau siguranță unii altora”, mai spune fostul manager. Circul Globus a avut încasări-record de peste un milion de euro anul trecut, dublu față de norma trasată de Primăria Capitalei. Astfel s-au făcut economii importante la bugetul PMB, care nu a mai trebuit să acopere subvențiile. Dacă animalele nu vor mai fi păstrate de circ, iar îngrijitorii și dresorii își vor pierde locurile de muncă, se va face o altfel de economie la buget, prin eliminarea plăților pentru hrana și medicamentele animalelor, precum și pentru salariile angajaților, dar nu vor mai fi încasările de până acum. Un îngrijitor câștiga puțin peste salariul minim pe economie, iar un acrobat cu studii superioare, cu vechime și grupa I de muncă, circa 2.300 de lei net. Actuala conducere a Circului Globus nu a dorit să comenteze în niciun fel situația, explicând că toate detaliile le poate da Primăria Capitalei.

 

 „Unii dintre acrobați pot avea și alte colaborări, pot participa și la alte spectacole, la teatre, de unde își pot completa câștigurile. La Teatrul Național sunt 15 artiști care joacă într-o piesă de teatru în această perioadă” Victor Coman, fost director general al Circului Globus

 

Unele animale sunt ale circului, dar altele sunt ale dresorilor. Unii dintre ei au venit cu propriii cai și cu harnașamentele lor. Poate cei de la herghelii sau de la centrele de echitație au nevoie de ei. Victor Coman, fost director general al Circului Globus

Duminică, 19 februarie, s-a desfășurat ultimul spectacol cu animale la Circul Globus, după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis ca dresura să fie interzisă la spectacolele de circ.  

×