x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică 9 milioane de voturi pentru demiterea lui Basescu

9 milioane de voturi pentru demiterea lui Basescu

de Aniela Nine    |    Lavinia Dimancea    |    22 Feb 2007   •   00:00
9 milioane de voturi pentru demiterea lui Basescu

Presedintele Romaniei poate fi de-mis din functie cu majoritatea votu-rilor cetatenilor inscrisi pe listele electorale, respectiv 9 milioane.

Presedintele tarii poate fi demis cu majoritatea de voturi a alegatorilor inscrisi pe listele electorale, si nu cu majoritatea voturilor celor prezenti la urne, iar un ministru nu poate fi revocat in urma adoptarii unei motiuni simple, a decis ieri Curtea Constitutionala.

Aflat in plina procedura de suspendare in Parlament, presedintele Traian Basescu a primit ieri vesti bune de la Curtea Constitutionala. Admitand o sesizare a PD, judecatorii Curtii au declarat neconstitutional proiectul PSD de modificare a Legii referendumului, adoptat saptamana trecuta de Camera Deputatilor, care stabilea ca demiterea presedintelui ales in turul al doilea de scrutin este aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor cetatenilor prezenti la urne, iar organizarea referendumului nu poate avea loc simultan cu desfasurarea oricarui tip de alegeri ori cu mai putin de 6 luni inainte de data acestora. In aceste conditii, raman valabile prevederile actuale ale Legii referendumului, potrivit carora demiterea presedintelui Romaniei este aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor cetatenilor inscrisi in listele electorale - 9 milioane. In plus, legea in vigoare nu contine nici o restrictie privind organizarea unui referendum in functie de data alegerilor. Cu toate acestea, modificari similare celor declarate ieri neconstitutionale sunt cuprinse intr-un alt proiect de lege, adoptat acum doua zile de Camera Deputatilor (presedintele ales in al doilea tur este demis cu votul majoritatii alegatorilor prezenti la urne si referendumul nu poate fi organizat cu 3 luni inainte si dupa orice fel de alegeri), dar Curtea Constitutionala ar putea sa se pronunte si pe aceste modificari, PD amenintand ca va face o noua sesizare.

"GHID" PENTRU TARICEANU. Tot ieri, Curtea Constitutionala a dat castig de cauza ministrului Justitiei, Monica Macovei, hotarand ca aceasta nu poate fi demisa in urma adoptarii de catre Senat a motiunii simple. Analizand sesizarea grupului Aliantei PNL-PD din Camera Superioara, judecatorii au stabilit ca prevederile articolului 157 din Regulamentul Senatului ("motiunile simple sunt obligatorii pentru Guvern si membrii sai") sunt constitutionale in masura in care adoptarea unei motiuni simple nu il obliga pe primul-ministru sa propuna revocarea unui membru al Guvernului a carui activitate a facut obiectul motiunii. Curtea Constitutionala nu a dat publicitatii argumentele care au stat la baza deciziei luate (la fel si in cazul sesizarii pe Legea referendumului), dar surse din cadrul Curtii ne declarau saptamana trecuta ca un ministru nu poate fi revocat pe baza unei motiuni simple, intrucat Regulamentele Senatului si Camerei Deputatilor statueaza ca presedintele fiecareia dintre Camere nu poate supune dezbaterii motiunile simple care vizeaza finalitati specifice motiunii de cenzura (adica demiterea unui ministru), iar Constitutia nu prevede incetarea mandatului unui ministru in urma adoptarii unei motiuni simple.

PRO SI CONTRA
Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, spune ca decizia Curtii Constitutionale privind modificarile la Legea referendumului este obligatorie si va fi pusa in aplicare prin adoptarea unei legi de respingere a modificarilor. Liderul deputatilor PSD, Viorel Hrebenciuc, sustine in schimb ca judecatorii Curtii ar trebui sa explice cum se pot obtine 9 milioane de voturi la un referendum, cand la urne se prezinta doar 7 milioane de alegatori, in timp ce liderul social-democratilor, Mircea Geoana, crede ca decizia Curtii asigura "o protectie maximala institutiei prezidentiale", spre deosebire de liderul PD, Emil Boc, care vede in aceasta hotarare "dejucarea planurilor" acelor formatiuni politice care si-ar fi dorit o democratie "bananiera". In ceea ce priveste decizia in cazul Macovei, salutata de PD, PC insista pe ideea ca ministrul Justitiei trebuie demis pentru ca "fara increderea Parlamentului ea nu va putea sa-si treaca legile si sa faca reforma", idee sustinuta si de PSD, in timp ce liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, ameninta cu o motiune simpla anti-Macovei si la Camera Deputatilor.

PROIECT DE RESPINGERE
Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, spune ca decizia Curtii Constitutionale privind modificarile la Legea referendumului este obligatorie si va fi pusa in aplicare prin adoptarea unei legi de respingere a modificarilor. Liderul deputatilor PSD, Viorel Hrebenciuc, sustine in schimb ca judecatorii Curtii ar trebui sa explice cum se pot obtine 9 milioane de voturi la un referendum, cand la urne se prezinta doar 7 milioane de alegatori. PD a salutat cele doua decizii ale Curtii, in timp ce Opozitia si-a exprimat dezacordul fata de hotararea luata in cazul Macovei, PC sustinand in continuare demiterea ministrului Justitiei.

Magistratii o parasc Europei pe Macovei

Cristian Nistor/ROMPRES
Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) a criticat-o ieri dur pe Monica Macovei, acuzand-o in conferinta de presa ca a "confiscat" reforma in justitie. Macovei este criticata ca prin "turism ministerial" a facut din sistemul judiciar romanesc obiect de troc intre fotoliul de ministru si o eventuala activare a unei clauze de salvgardare, "autoproslavindu-se in ochii strainatatii, pe bani publici", arogandu-si "merite de Ioana D’Arc" in reformarea sistemului judiciar. Totodata, reprezentantii AMR au tinut sa contrazica afirmatiile "triumfaliste" legate de meritele Monicai Macovei si de realizarile din sistemul judiciar al ultimilor doi ani. Ei au incriminat "haosul total in sistemul legislativ", generat de modificarile "saptamanale" ale Codului de procedura penala, dar si de acte normative anticonstitutionale. "Macovei nu numai ca nu a reusit sa rezolve o problema grava a sistemului, ci chiar a complicat mai mult lucrurile", a spus presedintele AMR, judecatoarea Viorica Costiniu (foto). AMR va sesiza Consiliul Consultativ European al Magistratilor, Parlamentul European si Comisia Europeana cu privire la "manipularea publicului roman" si la implicarea Justitiei romane "intr-un joc politic care-i este strain".
  • Violeta Fotache
  • ×