x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Adrian Năstase nu comentează candidatura lui Băsescu. El preferă să strângă mere pentru… palincă

Adrian Năstase nu comentează candidatura lui Băsescu. El preferă să strângă mere pentru… palincă

de Ion Alexandru    |    14 Sep 2020   •   10:57
Adrian Năstase nu comentează candidatura lui Băsescu. El preferă să strângă mere pentru… palincă

Într-o postare ironică pe blogul său personal, fostul premier social-democrat Adrian Năstase face o analiză interesantă a campaniei electorale aferente alegerilor locale din anul 2020, dar și a scrutinului care va avea loc la finalul săptămânii viitoare. Năstase, anticipând o întrebare care stă pe buzele multora, arată că nu este deloc interesat de candidatura lui Traian Băsescu, din mai multe motive, printre care se află și unul practic. Anume, că este ocupat, în această perioadă, la Cornu, cu strângerea merelor pentru palinca de anul viitor.

 

„Probabil că v-ați așteptat să comentez candidatura lui Băsescu. Nu o voi face, pentru a nu afecta șansele Gabrielei Firea, căreia îi doresc succes în alegeri. Altfel, ar fi trebuit să le scriu celor care se uită la această candidatură: «Mai luați o dată de la Băsescu»”, scrie Adrian Năstase, pe blogul personal. Acesta mai adaugă, cu o notă de taxare, faptul că o surpriză plăcută pentru o reprezintă candidatura lui Sergiu Sechelariu, pentru Primăria municipiului Bacău, “cel căruia Dosarul Zambaccian i-a adus o binemeritată notorietate”. În rest, ironic, Năstase arată că „astfel, eu, la Cornu, îmi desfășor campania mea de strângere a merelor pentru palinca de anul viitor”.

 

Profeție adeverită

 

„Privesc, din când în când, emisiunile electorale și sunt tot mai dezamăgit de tonul și de conținutul dezbaterilor. Una dintre televiziuni, spre exemplu, are ca temă de campanie pentru locale (!) viața lui Ponta de acum cinci ani. Alta încearcă să păstreze un anumit echilibru între numărul îmbolnăvirilor cu coronavirus și riscul de amânare a alegerilor. Cu alte cuvinte, numărul de îmbolnăviri să fie suficient de mare pentru a justifica starea de urgență, dar nu atât de mare ca să justifice amânarea alegerilor. De aceea, școlile trebuie să înceapă, în orice condiții, la termen, ca să nu inspire amânarea alegerilor. Oricum, chiar dacă economia crește în V (Churchill ar fi fost fericit să apară pe afișul electoral al guvernului lui Cîțu), alegerile, locale și parlamentare, vor fi organizate de liberali și de Iohannis în acest an – așa cum v-am anunțat de mult – pentru a nu se confrunta cu bugetul pe 2021 decât după alegeri”, precizează Adrian Năstase.

 

„PSD tace cu discreție”

În opinia fostului premier, starea de urgență favorizează eliminarea oricăror altor teme, în afara pandemiei. „Panoramări mondiale despre posibile vaccinuri, eventual reușitele economice ale ministrului Cîțu, dificultăți în deschiderea școlilor. Evident, în felul acesta, agenda publică este strict controlată de guvern. PSD tace cu discreție, așteptând să anunțe câștigarea localelor, la numărul de aleși”, scrie Năstase, adăugând că doar candidații serioși se concentrează pe zonele lor. „Cei care au fost în funcție știu că, în realitate, campania lor electorală a început de la alegerile trecute. Challengerii introduc diverse teme generale – corupție, moștenirea PSD, statul de drept, statul paralel etc. în general, nu au un program concret”, mai arată Adrian Năstase.

Fostul președinte al PSD susține că are o surpriză plăcută în ceea ce-l privește fostul său doctorand Gabriel Ispas, decan al Facultătii de Drept de la UTM, candidat la una dintre cele șase primării de sector din Capitală.

 

Năstase: „Cei care au fost în funcție știu că, în realitate, campania lor electorală a început de la alegerile trecute. Challengerii introduc diverse teme generale – corupție, moștenirea PSD, statul de drept”

×