Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu puţin înainte de trecerea în noul an, Adrian Nătastase a postat pe blogul personal şi pe contul de Facebook un text cu accente extrem de personale, în care exprimă câteva gânduri şi opinii. Fostul premier vorbeşte despre viaţa sa şi a familiei sale şi nu numai.
"Dragi prieteni, se incheie un an care, pentru mine si familia mea, a fost complicat si dureros. Nu stiu daca suferinta este o conditie necesara pentru intelepciune si nici nu am aflat daca intelepciunea poate sa reprezinte un scop in sine, in afara societatii. Inca mai cred ca nu.
Nehru spunea ca nu schimbi cursul istoriei intorcand chipurile portretelor cu fata la perete. Aproape un sfert de secol am vazut in Romania incercari permanente de acest gen. Nu cred ca a fost bine. Eu am gandit altfel. La Ministerul de externe, in 1990, am creat, la intrare, o galerie cu portretele fostilor ministri de externe ai Romaniei. La guvern, la intrare, am instalat portretele fostilor premieri ai Romaniei. Am facut acelasi lucru la Camera Deputatilor cu portretele fostilor presedinti. Am insistat si am reusit sa aduc in tara, conform dorintelor lor testamentare, ramasitele pamantesti ale lui Nicolae Titulescu si ale Regelui Carol II – chiar daca intre ei fusesera relatii de dusmanie. Asa am considerat, prin locurile in care am trecut, ca trebuie onorata istoria tarii. Fixand in trecut, fara patima, radacinile a ceea ce poate servi proiectelor viitoare. Din pacate, ultimul deceniu mi s-a parut mai mult o batalie cu trecutul, decat cu viitorul. Orwell ar fi fost mandru de rescrierea unor capitole importante de istorie.
Sigur ca sunt subiectiv in ceea ce scriu. Imi aduc aminte, uneori, cu tristete, de felul in care in sediile unor organizatii PSD, in 2006, atunci cand au inceput atacurile mediatice si judiciare impotriva mea, unii lideri au dat jos de pe pereti, din galeria presedintilor de partid, portretul meu. Poate ca o dovada de loialitate fata de noul presedinte?!
Uneori, am impresia ca nu stim sa ne bucuram de viata. O consumam, pur si simplu, zi dupa zi. Bucuria este, cred, un fel de partitura, compusa din bucurii mici. Si ea ar trebui studiata, precum pianul. Privelistea muntilor, soarele la apus, deplasarea norilor ni se par firesti. Nu ne oprim asupra lor", scrie Adrian Năstase.
Citeşte articolul complet AICI.
