x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alegeri prezidențiale 2019. Ciolacu: Ar trebui o dezbatere ca cel puţin votul pentru Preşedintele României să fie obligatoriu

Alegeri prezidențiale 2019. Ciolacu: Ar trebui o dezbatere ca cel puţin votul pentru Preşedintele României să fie obligatoriu

24 Noi 2019   •   09:58
Alegeri prezidențiale 2019. Ciolacu: Ar trebui o dezbatere ca cel puţin votul pentru Preşedintele României să fie obligatoriu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că ar trebui să aibă loc o dezbatere foarte serioasă pentru ca votul pentru Preşedintele României să fie un vot obligatoriu.

"Nu este important cu cine am votat eu, cum am votat noi cred că este previzibil, important este să vină cât mai mulţi români la vot, vorbim de prima funcţie în statul român, cea de Preşedinte al României", a spus Ciolacu, susţinând că "după aceste alegeri cred că ar trebui o dezbatere foarte serioasă ca cel puţin votul pentru Preşedintele României să fie un vot obligatoriu, astfel încât preşedintele României să fie legitimat de cât mai mulţi dintre români".

"Avem exemplul celor din Diaspora, pe care eu îi felicit personal, la fel ca şi la turul unu, se pare că şi de data aceasta Parlamentul României împreună cu alte instituţii au găsit o formă de lege foarte bună prin care românii să meargă cât mai mulţi la vot, este un exemplu de urmat şi de noi cei din ţară", a mai declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Marcel Ciolacu a adăugat că, personal, consideră "că preşedintele României trebuie ales de cât mai mulţi dintre români".

"30 de ani este imens, totuşi pentru o democraţie consolidată este foarte puţin. M-am referit deocamdată doar la votul pentru preşedintele României, fiind cea mai importantă funcţie în statul român şi ar fi un început, un exerciţiu, şi pe urmă vom vedea cum decurge acest exerciţiu şi vom merge înainte", a afirmat Ciolacu.

AGERPRES

×