x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alegeri prezidențiale 2019. Paleologu: Rezultatul obţinut este foarte bun pentru reclădirea dreptei

Alegeri prezidențiale 2019. Paleologu: Rezultatul obţinut este foarte bun pentru reclădirea dreptei

10 Noi 2019   •   21:44
Alegeri prezidențiale 2019. Paleologu: Rezultatul obţinut este foarte bun pentru reclădirea dreptei
Sursa foto: Victor Stroe

 Candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, Theodor Paleologu, a calificat rezultatul obţinut de el, conform primelor exit-poll-uri, ca fiind unul foarte bun pentru reclădirea politicii de dreapta şi de centru din România.

"Rezultatul obţinut este bun, în contextul în care n-am avut dezbateri în campanie, am avut o criză de Guvern. Cred că e un rezultat foarte bun, de la care se poate clădi pentru viitor. Este evident că forţa care s-a exprimat în aceste alegeri va constitui un segment inconfundabil în reclădirea dreptei şi a centrului în România", a declarat Paleologu la sediul de campanie.

Potrivit sondajului realizat la ieşirea de la urne de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES, candidatul PNL, preşedintele Klaus Iohannis, a obţinut 38,7% la alegerile prezidenţiale de duminică, reprezentantul PSD, Viorica Dăncilă, 22%, iar candidatul USR PLUS, Dan Barna, 16,1%, pe locurile imediat următoare fiind: Mircea Diaconu (Alianţa UN OM) - 8,2%; Theodor Paleologu (PMP) - 5,2% şi Kelemen Hunor (Uniunea Democrată Maghiară din România) - 4,6%.

Exit-poll-ul realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) şi Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde arată că Iohannis a obţinut 39%, Dăncilă - 22,5%, iar Barna - 16,4%, Diaconu - 7,9%, Theodor Paleologu - 6,1% şi Kelemen Hunor - 3,9%. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Alegeri prezidențiale 2019