x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu: Dacă 'Legea defăimării' va fi adoptată de plenul Camerei, o vom contesta la CCR

Alina Gorghiu: Dacă 'Legea defăimării' va fi adoptată de plenul Camerei, o vom contesta la CCR

09 Feb 2016   •   19:55
Alina Gorghiu: Dacă 'Legea defăimării' va fi adoptată de plenul Camerei, o vom contesta la CCR

Liberalii vor contesta la CCR proiectul de lege privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup dacă va fi adoptat de plenul Camerei Deputaţilor, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, copreşedintele PNL Alina Gorghiu.

PNL a anunţat că va vota în plen împotriva proiectului de lege iniţiat de liderul PSD, Liviu Dragnea, susţinând că iniţiativa reprezintă "un atentat la libertatea de expresie".

"Prevederile acestei legi sunt periculoase şi reprezintă un atentat la libertatea de expresie garantată de Constituţia României. Libertatea de exprimare este un drept care trebuie apărat cu orice preţ, iar limitarea lui înseamnă un regres şi o pierdere în termeni de democraţie. Liviu Dragnea forţează mâna propriilor parlamentari şi le cere să voteze o lege anti-democratică, translatând politica de partid, politica pumnului în gură, la nivel de lege", se arată într-un comunicat PNL.

Membrii Comisiilor juridică şi pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor au dat marţi, în şedinţă comună, raport de admitere pentru proiectul de lege privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, adoptând şi un amendament care vizează aplicarea unor sancţiuni contravenţionale pentru cei care discriminează persoane fizice între 1.000 şi 30.000 de lei, respectiv grupuri sociale între 2.000 lei şi 100.000 de lei.

Raportul a fost adoptat cu majoritatea voturilor deputaţilor PSD, fără susţinerea UDMR şi PNL

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: alina gorghiu legea defaimarii ccr