x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Barna: PSD a fost şi rămâne un partid al sărăciei. PNRR nu a fost respins, consultările sunt fireşti

Barna: PSD a fost şi rămâne un partid al sărăciei. PNRR nu a fost respins, consultările sunt fireşti

11 Iun 2021   •   14:46
Barna: PSD a fost şi rămâne un partid al sărăciei. PNRR nu a fost respins, consultările sunt fireşti
Sursa foto: Lucian Alecu

Co-preşedinte USR PLUS, Dan Barna a declarat vineri, la Sibiu, că atacul PSD cu privire la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este unul "iresponsabil", explicând că aceste consultări care au loc în aceste zile cu Comisia Europeană sunt "fireşti", PNRR urmând să fie aprobat şi să fie un "succes".

"Văd un atac pe care îl numesc de-a dreptul iresponsabil al PSD şi al preşedintelui său la ceea ce înseamnă Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Este un atac care arată cât de puţin înţelege PSD despre ceea ce înseamnă un astfel de program şi un astfel de plan de ţară pentru România. O procedură absolut firească, o procedură care va dura timp de două luni, în care Comisia Europeană trimite tuturor ţărilor care au trimis aceste programe (...) întrebări şi clarificări fireşti şi normale când vorbim de documente de mii sau zeci de mii de pagini, este transformată de PSD într-un atac, practic, la perspectiva şi credibilitatea României şi ca partener european şi ca ţară capabilă să dezvolte un astfel de program. Asta se întâmplă, evident, pentru că PSD a fost şi rămâne un partid al sărăciei, un partid care crede că o Românie subdezvoltată poate să îi asigure acea clientelă politică cu care ne-a obişnuit şi cu care a ţinut România sub dezvoltare timp de 30 de ani", a spus Dan Barna, într-o declaraţie de presă.

Vicepremierul a punctat că programul va fi aprobat şi va fi un succes, România urmând să implementeze proiecte majore până în 2026.

×
Subiecte în articol: Dan Barna