x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu, afirmație surprinzătoare în Parlament: „Dacă îl declaraţi pe Geoană preşedinte, am dreptul să mai candidez”

Băsescu, afirmație surprinzătoare în Parlament: „Dacă îl declaraţi pe Geoană preşedinte, am dreptul să mai candidez”

11 Mai 2017   •   13:22
Băsescu, afirmație surprinzătoare în Parlament: „Dacă îl declaraţi pe Geoană preşedinte, am dreptul să mai candidez”
Sursa foto: Adrian Manolache

Senatorul PMP Traian Băsescu le-a transmis joi parlamentarilor, la dezbaterea proiectului de înfiinţare a Comisiei de anchetă privind alegerile din 2009, că primul lucru pe care trebuie să îl facă noua structură este să socotească voturile consemnate în procesele verbale arhivate. 

"Vă propun ca această comisie primul lucru pe care trebuie să îl facă este să socotească voturile după procesele verbale care se află deja arhivate. Buletinele de vot nu mai pot fi renumărate pentru că înţeleg că nu mai există. Aveţi obligaţia, dacă vreţi să fiţi cinstiţi, cu reevaluarea proceselor verbale din secţiile de votare. (...) Dacă se poate să nu ajungeţi la concluzia că Mircea Geoană este preşedinte azi. Vă rog frumos. L-aţi pune într-o situaţie stânjenitoare pe domnul Iohannis, care ar trebui să plece la Sibiu până îşi face acesta mandatul. (...) Aş vrea să vă atenţionez că, dacă în urma acestui raport îl declaraţi oficial pe Geoană preşedinte, am dreptul să mai candidez o dată. Şi va fi vai de voi", a spus Băsescu de la tribuna Parlamentului. 

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat joi înfiinţarea Comisiei de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009, cu 241 voturi "pentru", 86 "împotrivă".

Sursa: antena3.ro

×
Subiecte în articol: basescu geoană parlament