Preşedintele Mişcării Populare (MP), Traian Băsescu, a declarat sâmbătă, la Buzău, că România "pierde anual 1,5 miliarde de euro fonduri europene din cauză că administraţiile locale nu sunt capabile să facă proiecte viabile".
El a precizat, în context, că în cadrul MP se va crea o echipă care să realizeze astfel de proiecte "înainte de campania electorală".
Peste 400 de membri şi simpatizanţi ai MP Buzău au participat, sâmbătă, la lansarea în cursa electorală a 41 de candidaţi pentru primăriile din judeţ, în prezenţa liderului formaţiunii.
Printre candidaţi s-a aflat şi fostul şef al IPJ Buzău, Ion Marin, candidat al MP pentru funcţia de primar al municipiului Buzău.
Traian Băsescu a cerut candidaţilor MP la primării ca, pe lângă credibilitate, să se axeze pe proiecte.
"În judeţul Buzău, din 13 parlamentari, cinci sunt cu dosare penale. Să le arătăm cetăţenilor că avem soluţii. Avem un singur adversar, acest conglomerat care este USL, cu cele două partide componente, PSD şi PNL, care şi-au dat mâna, dar aceste partide şi-au terminat mandatul pentru România', a mai declarat Băsescu.
Preşedintele MP a cerut organizaţiilor locale să ţintească primul loc şi să valorifice erodarea electorală a celor două partide, PSD şi PNL.
Sursa:
AGERPRES
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a susţinut că nu este interesat de cine va candida la alegerile prezidenţiale din 2019, chiar dacă unul dintre candidaţi va fi liderul ALDE, Călin Po...
Bastonul de ceremonii, fără de care Senatul din Nigeria nu se mai poate întruni, a fost furat miercuri, a anunţat purtătorul de cuvânt al camerei superioare a parlamentului nigerian, acuzându-i de...
Un preot italian care a pierdut la jocuri de noroc peste 500.000 de euro din banii parohiei sale s-a angajat să meargă la psiholog pentru a scăpa de această dependenţă, relatează joi DPA, citând media...
Francul elveţian s-a depreciat joi depăşind pragul de 1,20 franci pentru un euro, pentru prima dată după luna ianuarie 2015 când Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a eliminat acest prag de referinţă,...
Antonia, primul funcţionar public virtual din România, a început să lucreze la Primăria Municipiului Cluj Napoca. Nu este un robot vorbitor, ci un soft care va prelua cererile clujenilor şi le va transfera mai...
Regele din Swaziland, ultimul monarh absolut din Africa, a anunţat că ţara sa şi-a schimbat numele în 'eSwatini', decizie anunţată joi cu ocazia aniversării a 50 de ani de independenţă a acestui mi...
Un bărbat de 67 de ani a decedat pe loc după ce, joi seara, a fost lovit de o maşină în timp ce încerca să traverseze strada printr-un loc nepermis.
Potrivit IPJ Dolj, accidentul a avut loc pe...
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi că nu este de acord cu proiectul de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor potrivit căruia sumele mai mari de 1.000 de euro tr...
Vremea va fi în general frumoasã și caldă în majoritatea regiunilor țării. Cerul va fi mai mult senin, doar în nord-vestul și sud-estul extrem al țãrii, va prezenta unele...
Loto 6/49 din 19 aprilie 2018. Joi, 19 aprilie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc dupa ce la tragerile loto de duminica, 15 aprilie, Loteria Romana a acordat 26.701...
LOTO 6/49 19 aprilie 2018. Loteria Română a organizat noi trageri LOTO joi 19 aprilie 2018, fiind extrase numerele câştigătoare la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super...
Rusia a declarat joi că a găsit recipiente cu clor provenite din Germania şi 'fumigene' din Marea Britanie în Ghouta de Est, o fostă enclavă rebelă din Siria cucerită de regimul de la Damasc şi scena unui...
La şase luni de la asasinarea jurnalistei şi bloggeriţei malteze Daphne Caruana Galizia, 45 de jurnalişti din toată lumea, care i-au reluat munca de anchetă privind corupţia din cel mai mic stat al Uniunii...
Galerie Foto Procurorul general Augustin Lazăr participă, joi, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), la o conferinţă de presă prilejuită de repatrierea şi prezentarea a 473 de monede şi 18 podoabe dacice din...
Galerie Foto Statul nu e compus doar din legi, însemne şi reguli, ci, în primul rând, este alcătuit din cetăţeni, a declarat, joi, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, cu ocazia sărbătoririi, la...