x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Comisia Europeana bate câmpii!

Băsescu: Comisia Europeana bate câmpii!

25 Ian 2018   •   06:46
Băsescu: Comisia Europeana bate câmpii!

Senatorul Traian Băsescu, liderul PMP, a declarat, la un post de televiziune, că "CE bate câmpii", referitor la scrisoarea, semnată de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi de prim-vicepreşedinte Frans Timmermans, pe tema legilor Justiţiei din România.

 

"Care este articolul din legile Justiţiei pe care îl consideră nedemocratic? (...) Uite, sunt un om care a fost 10 ani în Consiliul European, care a lucrat 10 ani cu Comisia Europeană, în acest comunicat Comisia Europeană bate câmpii, îmi pare rău. Dar noi care suntem pământeni, trăitori aici, în România, şi care vorbim de trei luni de legile justiţiei (...), care este articolul care împiedică exercitarea Justiţiei, din cele trei legi deja trimise la Curtea Constituţională? Ca să nu fie dubii: (legea-n.r.) 303 este despre statutul magistraţilor, 304 este despre organizarea justiţiei şi 317 despre funcţionarea CSM. Care este articolul care duce înapoi justiţia din România? Eu pun întrebarea ca om care le-a subliniat cu creion roşu, cu creion negru, cu creion albastru, toate acele peste câteva sute de pagini care înseamnă modificările la (aceste-n.r.) legi. Daţi-mi articolul care este împotriva funcţionării democratice a Justiţiei din aceste trei legi deja trimise şi pe urmă discutăm şi despre proiectul de cod penal", a afirmat Băsescu.

El a a afirmat că, în cazul în care, CE îşi manifestă o îngrijorare profundă privind respectarea drepturilor omului, atunci este de acord cu Comisia.

"Primul lucru pe care trebuie să-l înţelegem când vorbim de îngrijorări profunde este de respectare a drepturilor fundamentale pentru că acesta e principiul pe care s-a construit UE. Nu există democraţie în afara respectării drepturilor fundamentale ale omului. Dacă aici este o îngrijorare, sunt de acord cu CE. Dar dincolo de asta (...) - şi eu vă spun că ăsta poate fi sensul - vreau articolul care împiedică exercitarea justiţiei", a spus fostul preşedinte Traian Băsescu. AGERPRES

×