x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu, despre situaţia preşedintelui Senatului: În orice ţară a Europei s-ar fi produs demisia

Băsescu, despre situaţia preşedintelui Senatului: În orice ţară a Europei s-ar fi produs demisia

26 Mai 2016   •   22:15
Băsescu, despre situaţia preşedintelui Senatului: În orice ţară a Europei s-ar fi produs demisia

Liderul PMP, Traian Băsescu, a afirmat, joi, la Ploieşti, că în orice ţară a Europei preşedintele Senatului şi-ar fi dat demisia dacă ar fi fost pus sub urmărire penală, însă Călin Popescu Tăriceanu nu ar avea o problemă în a-şi menţine această funcţie, pentru că în România funcţionează standardele interne ale fiecărui partid.

"În mod normal, într-un stat cum este Franţa, de exemplu, dacă preşedintele Senatului ar fi pus sub urmărire penală, cred că ar demisiona. La noi însă a intervenit povestea la ce îşi asumă partidele. Toate partidele şi-au făcut acel cod de conduită (...). ALDE nu are asemenea condiţii, ci merge pe ideea prezumţiei de nevinovăţie până la momentul condamnării definitive. Deci, acesta fiind criteriul intern al ALDE, acceptat de membrii acestui partid, nu cred că Tăriceanu are vreo problemă în a-şi menţine funcţia, deşi, după standardele Europei decente, în orice ţară a bătrânei Europe s-ar fi produs demisia. Aici, funcţionând standardele interne ale fiecărui partid, asta e...", a declarat Băsescu.

Procurorii DNA Braşov au dispus, marţi, începerea urmăririi penale faţă de Călin Popescu Tăriceanu pentru comiterea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

În ceea ce priveşte o posibilă suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, fostul şef al statului a arătat că un astfel de scenariu este "exclus".

"Politicienii s-au lecuit de suspendări şi nici nu e în regulă. (...) Esenţa mandatului garantat al preşedintelui, printre altele, este pentru a interveni în momente critice asumându-şi inclusiv abordări nepopulare sau abordări de criză. (...) Guvernele sunt mult mai fragile, lor le poţi introduce o moţiune de cenzură şi le-ai picat, dar acel stâlp al stabilităţii pe formatul constituţional (...) este preşedintele. Deci, nu cred că politicienii români au rămas cu înţelegere zero pentru importanţa stabilităţii funcţiei de preşedinte. Concluzie: Iohannis nu va fi suspendat", a spus Traian Băsescu.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: traian basescu senat europa demisie demisia