x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu, membrilor PMP: Eu am făcut alianţe greşite. Este mai bine să rămâi în opoziţie decât să te compromiţi

Băsescu, membrilor PMP: Eu am făcut alianţe greşite. Este mai bine să rămâi în opoziţie decât să te compromiţi

17 Apr 2016   •   08:14
Băsescu, membrilor PMP: Eu am făcut alianţe greşite. Este mai bine să rămâi în opoziţie decât să te compromiţi
Sursa foto: Adrian Manolache

Traian Băsescu le-a spus, vineri seară, membrilor PMP Prahova, că în cariera sa politică a făcut alianţe "greşite” şi le-a recomandat să nu facă astfel de alianţe, spunându-le că "mai bine rămâi în opoziţie decât să te compromiţi”.

Prezent, vineri seară, în localitatea Păuleşti, unde a avut loc lansarea candidaţilor PMP Prahova pentru alegerile locale, fostul şef al statului Traian Băsescu le-a vorbit membrilor PMP Prahova despre prevederile constituţionale pe care un ales local trebuie să le aibă în vedere, dar şi despre modul în care îşi doreşte ca PMP să facă politică.

Astfel, Băsescu le-a spus celor de la PMP că în cariera sa a făcut alianţe politice greşite şi le-a recomandat să nu se compromită făcând astfel de alianţe.

"Uneori sunt necesare alianţe, dar nu orice alianţă. Eu am făcut alianţe greşite şi vă spun vouă, azi, să nu faceţi alianţe greşite, este mai bine să rămâi în opoziţie decât să te compromiţi într-o alianţă necredibilă”, a spus Traian Băsescu.

El a ţinut să precizeze că PMP nu este partidul său şi că este un membru al acestei formaţiuni ca toţi ceilalţi.

"Acest partid nu este partidul meu. Eu sunt un membru al acestui partid ca oricare dintre dumneavoastră. Acest partid este partidul dumneavoastră şi partidul este făcut să-i servească pe români. Eu nu am vrut să creăm împreună un partid pentru că mai am obiective politice, nu mai am ce să fiu în România ca politician ales. (…) Nu mai vreau nimic pentru mine. Aş vrea să fac ceva pentru români şi acest ceva este transferul unei experienţe uriaşe”, a mai spus Băsescu în discursul ţinut în faţa celor câteva sute de membri PMP Prezenţi la lansare.

Fostul şef al statului a reiterat că obiectivul său este de a face din PMP "un partid de 40 de procente”.

PMP Prahova şi-a lansat sâmbătă, la Păuleşti, candidaţii pentru alegerile locale din 5 iunie. Candidatul partidului pentru Primăria Ploieşti este Cătălina Nicoleta Bozianu, fost viceprimar al municipiului în mandatul trecut.

 

News.ro

×
Subiecte în articol: traian basescu